Mâine, în aula mare a Universității Constantin Brâncoveanu din pitești va avea loc ședința Colegiului Național al Partidului Mișcarea Populară. La eveniment vor participa liderii de la nivel național ai formațiunii, precum și președinții de organizații județene. Este ultimul eveniment de acest gen al partidului înaintea alegerilor europarlamentare. Liderii PMP Argeș motivează organizarea ședinței Colegiului Național la Pitești prin faptul că organizația județeană a avut cea mai spectaculoasă creștere, calitativ și cantitativ, din ultima perioadă.
Conducerea PMP, reunită la Pitești
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Niciun comentariu


