Hoţii din Piteşti au găsit o nouă modalitate de a obţine bunuri necuvenite. Pentru că le pot valorifica pe bani frumoşi, tot mai multi hoţi au început să fure contoarele de apă rece care nu se află în casele oamenilor şi nu sunt bine protejate. Nu mai puţin de 66 de astfel de sustrageri au fost înregistrate până la 20 iunie, cei de la compania furnizoare a apei reci, SC Apă Canal 2000 SA transmiţând, de această dată, o avertizare pentru populaţie şi tabelul cu numele celor care au rămas fără contoare. Majoritatea sunt din Piteşti, însă astfel de furturi au fost înregistrate şi în Ştefăneşti, Costeşti sau Bascov.
Iată avertizarea transmisă de Apă Acana 2000 SA: „Societatea APĂ CANAL 2000 SA reaminteşte utilizatorilor de apă potabilă care deţin branşamente individuale în condominiu (la blocuri) că au obligaţia de a proteja contoarele de apă inclusiv pentru evitarea sustragerii acestora. Cu toate că în ultima perioadă de timp am anunţat sistematic asupra pericolului de furt a contoarelor, s-au înregistrat foarte multe cazuri de sustragere a aparatelor de măsură aflate pe branşamentele de apă, aşa cum se observă din situaţia anexată. Facem un apel către utilizatorii care deţin branşamente individuale de apă şi către reprezentanţii asociaţiilor de proprietari să ia toate măsurile de precauţie pentru a împiedica sustragerea contoarelor. În conformitate cu prevederile Regulamentului consolidat şi armonizat al serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare din Aria de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Argeş, aprobat prin Hotărârea Adunării Generale ADIA nr. 26/02.08.2011, utilizatorul este obligat să ia toate măsurile necesare pentru asigurarea protecţiei şi integrităţii fizice a căminului de branşament, a contorului de apă la locul de montaj şi a vanelor ce echipează branşamentul. De asemenea, utilizatorul are obligaţia de a anunţa imediat Operatorul despre apariţia oricărei deteriorări sau descompletări apărute la căminul de branşament, care îl deserveşte. Orice reparaţii şi orice înlocuire de contor a cărui deteriorare/dispariţie se datorează neîndeplinirii obligaţiilor de către utilizator sunt efectuate de operator pe cheltuiala exclusivă a utilizatorului. Recomandăm tuturor acelora care doresc să achiziţioneze contoare de apă să o facă doar de la firme autorizate, pentru nu fi puşi în situaţia de a intra în posesia unui apometru furat.”
Iată tabelul păgubiţilor de până acum:
|
Nr. crt. |
Nume utilizator |
Adresă |
Contor |
||||
|
Localitate |
Cartier/Stradă |
Bloc/ Nr. imobil |
DN |
Serie |
Tip |
||
|
1 |
Ciobanu Lenuţa | Bascov | Bascov | A 6 |
20 |
801241 | MOM |
|
2 |
Stoian Marinela | Bascov | Bascov | A 6 |
20 |
801242 | MOM |
|
3 |
Poteca Maria | Piteşti | Exerciţiu | PS11 |
20 |
614811 | MOM |
|
4 |
Dinica Lidia | Piteşti | Exerciţiu | PS11 |
20 |
724292 | MOM |
|
5 |
Apostol Ion | Piteşti | Gârlei | P3A |
15 |
002104 | FLODIS |
|
6 |
Petre Florin | Piteşti | Smeurei | PS3 |
15 |
12IA006337 | FLODIS |
|
7 |
Neacşa Marin | Piteşti | T. Vladimirescu | P22-23 |
20 |
023950 | SAPPEL |
|
8 |
Grigore Maria | Piteşti | T. Vladimirescu | P22-23 |
20 |
023972 | SAPPEL |
|
9 |
Mutu Gheorghe | Piteşti | Prundu | B28 |
15 |
5109722 | TAGUS |
|
10 |
Medident Praxis | Piteşti | Prundu | B28 |
20 |
313862 | MOM |
|
11 |
Diacenco Ovidiu | Piteşti | Prundu | B28 |
20 |
305822 | MOM |
|
12 |
Brătescu Radu | Piteşti | Prundu | B28 |
20 |
305838 | MOM |
|
13 |
Lupu Marian | Piteşti | Prundu | D3 |
15 |
11UA063439 | FLODIS |
|
14 |
Stoica Iulian | Piteşti | Găvana 3 | N4 |
20 |
305847 | MOM |
|
15 |
Ioana Vasilica | Piteşti | Găvana 3 | N4 |
20 |
313522 | MOM |
|
16 |
Binisor Alexandru | Piteşti | Găvana 3 | N4 |
15 |
5279927 | TAGUS |
|
17 |
Bacalu Maria | Piteşti | Găvana 3 | N4 |
20 |
084893 | SAPPEL |
|
18 |
Milea Dumitru | Piteşti | Găvana 3 | B12 |
20 |
08223213 | ZENNER |
|
19 |
Matei Gheorghe | Piteşti | Găvana 3 | B12 |
20 |
5159167 | ZENNER |
|
20 |
Matei Ion | Piteşti | Găvana 3 | B12 |
20 |
08220869 | ZENNER |
|
21 |
Florea Marin | Piteşti | Găvana 3 | B12 |
20 |
08482126 | ZENNER |
|
22 |
Guta Florin | Piteşti | Exerciţiu | PS11 |
20 |
801126 | MOM |
|
23 |
Buzea Viorel | Piteşti | Exerciţiu | PS11 |
20 |
801125 | MOM |
|
24 |
Ursu Gheorghe | Piteşti | Gavana 3 | B12 |
20 |
08220140 | ZENNER |
|
25 |
Ilie Constantin | Piteşti | Gârlei | P3A |
20 |
083666 | SAPPEL |
|
26 |
Şerban Ion | Piteşti | M. Basarab | P24 |
15 |
11UA061242 | FLODIS |
|
27 |
Angelescu Constantin | Piteşti | M. Basarab | P24 |
15 |
11UA061098 | FLODIS |
|
28 |
Pîrvulescu Lucia | Piteşti | M. Basarab | P24 |
15 |
11UA061069 | FLODIS |
|
29 |
Vasilescu Adrian | Piteşti | M. Basarab | P24 |
15 |
11UA061192 | FLODIS |
|
30 |
Marin Florin | Piteşti | M. Basarab | P24 |
15 |
11UA061074 | FLODIS |
|
31 |
Bărbulescu Valeriu | Costeşti | Broşteni | 252 |
15 |
024285 | FLODIS |
|
32 |
Oprea Cristian | Bascov | Păişeşti Deal | 65 |
20 |
911377 | MOM |
|
33 |
Rotaru Mihail | Ştefăneşti | C. Câmpului | 174 |
15 |
589115 | FLODIS |
|
34 |
Sandu Viorel P.F. | Piteşti | Obor | 7 |
20 |
305370 | MOM |
|
35 |
Ciobanu Cătălin | Piteşti | Exerciţiu | PS11 |
20 |
8533243 | ZENNER |
|
36 |
Smarandel Valentin | Piteşti | Exerciţiu | PS11 |
20 |
732349 | MOM |
|
37 |
Burciu Maria | Piteşti | Exerciţiu | P24 |
15 |
11UA061071 | FLODIS |
|
38 |
Zidaru Cristian | Piteşti | Exerciţiu | P24 |
15 |
11UA061067 | FLODIS |
|
39 |
Pânzaru Cornelia | Piteşti | Er. Grigorescu | P4 |
20 |
5274640 | TAGUS |
|
40 |
Ene Sebastian | Piteşti | Exerciţiu | PS9 |
20 |
034993 | AEM |
|
41 |
Boboc Elena | Piteşti | Exerciţiu | PS9 |
20 |
305768 | MOM |
|
42 |
Amuzescu Carmen | Piteşti | Exerciţiu | PS9 |
20 |
305868 | MOM |
|
43 |
CAR Arpechim | Piteşti | Prundu | B21 |
20 |
212319 | MOM |
|
44 |
Ciauşi Andrei | Piteşti | T. Vladimirescu | A2 |
20 |
083689 | SAPPEL |
|
45 |
Niţă Sorin | Piteşti | Ţepeş Vodă | D23 |
15 |
5386935 | TAGUS |
|
46 |
Vîlcu Marinela | Piteşti | Ţepeş Vodă | D23 |
15 |
5717218 | TAGUS |
|
47 |
Lixandru Marian | Piteşti | Ţepeş Vodă | D23 |
15 |
5716650 | TAGUS |
|
48 |
Ionescu Marian | Piteşti | Ţepeş Vodă | D23 |
20 |
026970 | SAPPEL |
|
49 |
Duchin Maria | Piteşti | Ţepeş Vodă | D23 |
15 |
2717217 | TAGUS |
|
50 |
Manea Dumitru | Piteşti | Popa Şapcă | P2 |
15 |
11UA077262 | FLODIS |
|
51 |
Ionescu Romulus | Piteşti | Prundu | B22 |
15 |
5760177 | TAGUS |
|
52 |
Migodici Marin | Piteşti | T. Vladimirescu | P15 |
20 |
99410966 | ZENNER |
|
53 |
Nicoară Constantin | Piteşti | Exerciţiu | P7 |
20 |
1406472 | ZENNER |
|
54 |
Lucan Constantin | Piteşti | Vasile Lupu | PD2B |
15 |
063896 | FLODIS |
|
55 |
Safta Gabriela | Piteşti | T. Vladimirescu | A2 |
20 |
501223 | MOM |
|
56 |
Poteca Maria | Piteşti | Exerciţiu | PS11 |
20 |
614811 | MOM |
|
57 |
Dinica Lidia | Piteşti | Exerciţiu | PS11 |
20 |
724292 | MOM |
|
58 |
Zdrafcu Stefan | Piteşti | Prundu | B15 |
20 |
610712 | MOM |
|
59 |
Maxim Iuliana | Piteşti | Prundu | B16 |
20 |
07137049 | ZENNER |
|
60 |
Olanu Monica | Piteşti | Viilor | D10 |
20 |
591538 | MOM |
|
61 |
Ghiţă Ion | Piteşti | Ţepeş Vodă | D23 |
20 |
026967 | SAPPEL |
|
62 |
Pazon Constantin | Piteşti | T. Vladimirescu | P15 |
20 |
058892 | FLODIS |
|
63 |
Deaconescu Adriana | Piteşti | Smeurei | PS9 |
20 |
084899 | SAPPEL |
|
64 |
Paraschivescu Gherghina | Piteşti | Exerciţiu | PS9 |
15 |
5652057 | TAGUS |
|
65 |
Voica Marin | Piteşti | Exerciţiu | P7 |
20 |
605623 | MOM |
|
66 |
Carstea Traian | Piteşti | Exerciţiu | PS9 |
20 |
305860 | MOM |


