La ce bun un doctorat? Este întrebarea pe care eu însumi
mi-am pus-o în urmă cu ceva timp. În principiu, există două temeiuri fundamentale pentru care te înhami la o astfel de treabă: dorinţa de studiu sau promovarea în carieră. Ambele sunt onorabile.
În ceea ce priveşte frecvenţa în procente a celor două temeiuri în societatea românească actuală, aşa, estimativ, cred că vreo 70% din deţinătorii de doctorate nu au fost vreodată îmboldiţi de plăcerea studiului, ci de setea ardentă de prestigiu social. Lucru care iarăşi nu poate fi considerat scandalos, atâta timp cât se respectă regulile jocului, adică deţinătorii unui astfel de titlu chiar depun ei înșişi efortul elaborării lucrării respective.
În ceea ce-i priveşte pe unii politicieni, cel puţin după modul în care vorbesc limba română, am mari rezerve că au terminat liceul în mod corect, darămite să mai fi susţinut şi vreun doctorat… Despre doctoratele unora dintre ei există deja legende comice. Nu vreau să spun că, dacă eşti politician, nu eşti apt să-ţi susţii în mod corect un doctorat, ci faptul că, din nefericire, politicienii de succes sunt promovaţi de regulă nu atât după virtuţi, cât după defecte şi slăbiciuni. Eşti eligibil şi acceptat într-o anumită funcţie abia după ce cineva a constatat că eşti vulnerabil şi şantajabil cu ceva, altfel să-ţi pui pofta în cui! Din păcate, acest tip de selecţie negativă funcţionează la toate nivelurile de promovabilitate din bolnava noastră societate, dar mai abitir în politică. Aşa se şi explică puzderia de şarlatani, incompetenţi, uneori chiar şi cocalari, în anumite funcţii publice. Un astfel de caz, care-mi vine acum în minte, este cel al lui domn’ Costel de la Craiova, numit secretar de stat pe linie PDL, cel cu sechestrarea şi înlănţuirea unui fost tovarăş de al său de afaceri.
Recenta ,,dezvăluire” a plagiatului lui Victor Ponta, în ceea ce priveşte lucrarea sa de doctorat, este demnă de reţinut prin tâlcul său sordid. Unul mizerabil şi securistic. Nu susţin nici inocenţa, nici vinovăţia lui Ponta în acest caz, pentru că nu cunosc decât ceea ce au relatat alţii. Ceea ce mă miră este însă ,,întârzierea” cu care este făcută această ,,dezvăluire justiţiară”. Întrebarea este: de ce, fraţilor, v-aţi sesizat abia acum, după ce omul a devenit premier al ţării?! Îi înţeleg pe cei din comisia universitară că au foarte multe dosare problematice de verificat şi că nu vor putea să le verifice pe toate, dar, mergând, aşa, pe priorităţi politice, cred că ar trebui să fie verificaţi la doctorate şi politicieni mai mărunţi, de genul unor primari care nu mai prididesc de câte funcţii au, ba administrative, ba şi de profesori universitari în pauzele de masă. Ce să-i faci, lăcomia este lăcomie, de aici un ban, de colo un contract, un faliment, iar de dincolo unu-două titluri din astea cumpărate, nici măcar plagiate, pentru că şi de aşa ceva trebuie să fii în stare sau să ai timp…
Întrebarea care rămâne, deocamdată, este următoarea: ar fi fost Victor Ponta verificat la doctorat dacă nu era prim-ministru şi ar fi fost doar un simplu primar de municipiu, de exemplu?
Cătălin Grigore
