Depresia este o tulburare afectivă binecunoscută care implică tulburări emoţionale, de comportament, cognitive, cu consecinţe la nivel fizic.
Ion Bulacu, medic psihiatru la Spitalul Militar de Urgenţă „Ion Jianu” are de-a face zilnic cu oameni care au nevoie de ajutor. Se pare că cele mai răspândite cauze ale depresiei în judeţul Argeş sunt problemele la locul de muncă, disfuncţionalităţile în familie şi problemele cu banii. În ultimii ani numărul argeşenilor deprimaţi a crescut considerabil şi din ce în ce mai mulţi apelează la ajutor specializat. La nivel judeţean aproximativ 90% dintre pacienţi depăşesc anual depresia prin administrarea de tratamente adecvate. Cele mai multe cazuri sunt semnalate în rândul tinerilor care dezvolta tulburări afective pe fond de stres. Deşi rata de vindecare este destul de mare, în perioada 2008-2015 s-au înregistrat 452 de cazuri de sinucidere. Se estimează că până în anul 2020 cazurile de depresie vor fi în continuă creştere, depăşind tot ce înseamnă patologie cardiovasculară.


