Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a criticat la emisiunea „Jurnalul” de seară înfățișarea Monumentului Unirii de la Alba Iulia, dedicat Centenarului României. El a spus că astfel de monumente ar trebui să fie avizate de oamenii de rând, nu de specialiști.
Comentariul jurnalistului Cristian Tudor Popescu despre Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia:
„Am dat cu ochiul de ceva. Vine 1 Decembrie, 100 de ani de România și o să avem o dezvăluire, se va dezvălui ce o să vedem pe ecran. M-am gândit mai întâi că în sfârșit se face o autostradă la Alba Iulia, am zis că se face o autostradă suspendată. Ce vedeţi în față spre noi este un soi de înfrăţire de trei cruci, curbate în partea de sus. Cred că sunt trei, pentru că s-au unit trei țări. Curbate în partea de sus, ceea ce îi face pe locuitori să spună ‘monumentul Facebook’. E f-ul ăla de la Facebook.
De ce să faci un astfel de monument? Dacă scoateți transversalele de la cruci, rezultă un monument asemănător cu mausoleul comunist din Parcul Carol. De ce era nevoie de o variantă cu cruce, o variantă bisericoasă a mausoleului comunist acolo? Nu mai vorbesc de modul în care a ajuns să fie executat acest monument, că nu se știe dacă e cel de acum 25 de ani. E o istorie întreagă acolo. Viceprimarul mi-a spus: a fost ordin de la București. Oamenii se uitau la mine: Vă place? Dacă s-ar face un referendum în oraș, ce ați vota, da sau nu? Nu!”
Articolul întreg pe https://m.digi24.ro/stiri/actualitate/cristian-tudor-popescu-desfiinteaza-monumentul-marii-uniri-de-la-alba-iulia-1034216


