Scenariu multprearealist în şase acte şi un epilog
Alfonz Dodel
1. Vicepremierul, Viceprimarul şi Viceversa. Pictorial în gem de căpşuni
Pendula ce atârnă într-un cârlig de rufe la balconul Primăriei spuse de trei ori cucurigu şi câteva măturărese ies degrabă să stropească pavelele de aur ce acoperă Piaţa Centrală. Măturăresele sunt acoperite cu patrafire de popi, căci aşa se cuvine atunci când se săvârşeşte ritualul stropirii pavelelor de aur, care strălucesc atât de tare încât fiecare trecător este nevoit să cumpere o pereche de ochelari negri de la una din multele tarabe înşirate de-a lungul Pieţei Centrale, deasupra cărora atârnă plăcuţe colorate pe care scrie cu majuscule VINDEM OCHELARI PENTRU NEVĂZĂTORI.
Doi poliţişti, dintre care unul probabil fusese cândva bărbat, iar celălalt fusese probabil cândva femeie, fac rondul, stând pe o bancă şi muşcând feroce dintr-o gogoaşă cu gem. Gemul le curge pe uniforme, spre deliciul câinilor maidanezi, ale căror limbi atârnă pe vestoanele albastre ale agenţilor ca nişte cravate roşii.
Primul câine maidanez îl înştiinţează pe al doilea câine maidanez despre sosirea Vicepremierului. Al doilea câine maidanez îi spune celui de al treilea că în curând are să treacă Viceprimarul. Al treilea câine maidanez făcu Viceversa şi astfel, adulmecându-se unul pe celălalt, formară un cerc perfect.
2. Pensionarii şi Funcţionarul: misterul băncii jefuite
În holul Primăriei, apar doi pensionari, trăgând după ei un cărucior de piaţă, dotat cu un mâner şi două roţi mici, asemenea roţilor de la bicicletele pentru copii. În imensitatea de catedrală a Primăriei, cei doi pensionari par ei înşişi doi copii bătrâni, de la care te-ai aştepta ca spre sfârşitul vieţii să se transforme în bebeluşi, iar cu un ultim gângurit să se prefacă în fluturi şi să o apuce prin văzduhul oraşului speriaţi de ceea ce tocmai li se întâmplă.
Primul pensionar face o plecăciune în faţa unui Funcţionar. Al doilea pensionar face o plecăciune în spatele primului pensionar. În spatele celui de-al doilea pensionar, un al treilea, apoi un al patrulea, şi tot aşa, fiecare cu plecăciunile şi cărucioarele lor de piaţă, în total peste o sută de mii.
Fiecare pensionar, rând pe rând, scoate din cărucior o bucăţică de lemn, pe care Funcţionarul o aşează cu grijă, după ce însemnează ceva într-un registru mai gros decât însăşi Cartea Vieţii.
La căderea celei de a unsprezecea nopţi, Funcţionarul reconstituie bucăţică cu bucăţică banca din care cei o sută de mii de pensionari ar fi vrut să păstreze o amintire. Acum banca este întreagă din nou şi pensionarii, toţi cei o sută de mii, pot sta aşezaţi unii peste alţii.
Pe o altă bancă, doi poliţişti surâd fericiţi că tocmai au încheiat un alt caz dificil. Pata de gem de pe uniformele lor surâde şi ea fericită, ca un emoticon cu gust de căpşuni.
3. Misiune imposibilă: Exorcizarea
Prin faţa celor o sută de mii de pensionari care stau aşezaţi unii peste alţii pe banca acum refăcută, un avocat aleargă un sobor de preoţi. Câinii maidanezi încetează a se mai adulmeca unul pe altul, la fel şi cei doi poliţişti şi o pornesc cu toţii în urmărirea avocatului. Soborul de preoţi se ciocneşte cu măturăresele care stropesc pavelele de aur, iar acestea aterizează peste trombonistul, toboşarul şi trompetistul care alcătuiesc fanfara ce anunţă sosirea Vicepremierului şi a Viceprimarului. Şi Viceversa.
Din balconul Primăriei, de acolo de unde, într-un cârlig de rufe, atârnă pendula care strigă cucurigu, mulţimea din Piaţa Centrală aduce cu o mulţime de draci, pe care nu se ştie cine i-a scos afară, ziua în amiază mare.
4. Pendula se vrea guvernator peste mulţimea de draci
Privind peste toate acestea, pendula prinse astfel a grăi cârligului de rufe de care atârna:
– Vezi, tu, cârligule de rufe, mulţimea ceea de draci care se încalecă unul pe altul, cucurigu?
– O văd, cum altfel, deşi mi-am pus ochelarii de nevăzător să nu mă orbească strălucirea pavelelor de aur.
– Ei bine, ia aminte la mine, cârligule de rufe, căci în curând eu o să fiu guvernatorul lor, cucurigu!
De teama unui al treilea cucurigu, care i-ar fi putut fi fatal, cârligul de rufe se înfipse şi mai tare în pendulă, care părea că atârnă tot mai nervos de balconul Primăriei.
5. „It’s a Bird?… It’s a Plane?… It’s Superman!”
Peste cei o sută de mii de pensionari aşezaţi unul peste altul aterizează din Ceruri un al o sută miilea unu, care îi dezechilibrează şi îi face să cadă grămadă, asemuindu-i cu groapa de gunoi de la marginea oraşului sau cu cimitirul de maşini de pe Vechea Platformă, cu singura deosebire că cei o sută de mii unu nu păreau nici atât de ecologici şi nici plăcuţe de înmatriculare nu păreau să aibă. Cel puţin, prin luneta prin care privea pendula atârnată în cârligul de rufe din balconul Primăriei aşa părea să se vadă, asta poate şi pentru că balconul, cu Primărie cu tot, începuseră să se înalţe atât de sus, că până ce nici ochii ageri ai celor doi poliţişti nu mai reuşiră să le urmărească.
Şi nici zarva mulţimii de draci, peste care pendula se vroia guvernator, părea să nu mai răzbată la înălţimea înfricoşătoare a balconului. Poate doar odele cele minunate pe care trombonistul, toboşarul şi trompetistul i le închinau din fruntea coloanei oficiale ce însoţeau pe Vicepremier şi pe Viceprimar. Şi Viceversa.
Dar în afara emoticonului de gem, în mulţimea aceea de draci nu se desluşea nici un alt zâmbet.
6. Un caz de autocombustie spontană. Habemus!
Despre ceea ce căzu din Ceruri, lumea crezu mai întâi că era însuşi Papa, pe care îl suspectară de ţăcăneală, căci numai cineva ţăcănit ar mai fi ales să aterizeze în oraşul nostru. Apoi s-a crezut că era un meteorit, dată fiind apropierea oraşului nostru de oraşul acela din Urali, unde se petrecuse nenorocirea. Alţii spuneau că o divizie de tancuri se îndreaptă pe autostradă spre noi, fiind ultima soluţie rămasă pentru a stârpi mulţimea de draci în faţa cărora până şi popii cu bărbile lor sau măturăresele cu patrafirele lor se arătară neputincioase. Altul se trezi să urle că doi nou-născuţi tocmai au luat cu asalt Spitalul şi acum stau pe acoperiş, fixând prin luneta unei puşti cârligul de rufe de care atârnă pendula, dar asta se dovedi imediat o obrăznicie şi o dezinformare.
Se dădu ordin ca toate străzile să fie asfaltate o dată, de două ori, de trei ori, de zece ori, de o sută unsprezece ori, câte un covor de asfalt pentru fiecare scenariu apocaliptic în care am fi putut juca un rol de figuraţie, poate că şi filmul ăsta va lua cândva un Mare Premiu, domnule Vicepremier, domnule Viceprimar. Şi Viceversa.
Şi în sunetul trombonului, al tobei şi al trompetei înfundate, un drac din mulţime spuse cu voce puternică de se crăpară geamurile de la ghereta gogoşeriei:
– Fraţilor, singura soluţie ca să mai ieşim din această criză e să numim un papă-guvernator.
Şi în uralele tuturor popilor, măturăreselor, avocatului şi celor doi poliţişti, vânzătoarea de gogoşi de la ghereta cu geamuri sparte îşi dădu foc, iar mulţimea de draci aşteptă să vadă dacă din aceea ieşea fum alb sau fum negru.
Epilog. Sau nu.
Cu cadranul negru de funinginea care se înălţa ca o coloană infinită spre balconul Primăriei, pendula se făcu nevăzută prin perdeaua de nori.
Mulţimea de draci privea ca în extaz la moţul ce atârna peste căciula pe care pendula şi-o pusese în loc de tiară.
Pendula nu mai atârna în cârligul de rufe şi părea că pluteşte pe deasupra tuturor, chiar şi pe deasupra Papei, chiar şi pe deasupra Meteoritului, chiar şi pe deasupra Gravitaţiei şi a tuturora celor Sfinte. Era ca şi cum cu un ultim cucurigu se transformă într-un fluture monstruos, ale cărui aripi acoperi oraşul tot, scufundându-l în întuneric.
Sau poate că doar aşa ni se năzărise nouă, celor care purtam ochelarii pentru nevăzători.
CITEŞTE ŞI:
