Viitorul uzinei Dacia de la Mioveni revine în centrul atenției, pe fondul creșterii costurilor de producție și al avertismentelor privind competitivitatea industriei auto din România. Conducerea Dacia a semnalat recent că scăderea producției și costurile ridicate cu energia ar putea determina compania să ia în calcul mutarea unei părți a producției în alte țări.
Declarațiile au fost analizate de Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), care atrage atenția că scenariul unei plecări nu trebuie nici dramatizat, dar nici ignorat.
Potrivit expertului, declarațiile reprezentanților Dacia-Renault reprezintă, în primul rând, un instrument de presiune în negocierile cu autoritățile, însă în spatele acestora există și probleme economice reale.
„Dacia pleacă din România” nu înseamnă, cel puțin deocamdată, o decizie de închidere a uzinei de la Mioveni. Riscul trebuie însă privit pe termen mai lung, în special în perspectiva deciziilor care vor fi luate pentru următoarea generație de automobile.
Dacia reclamă costurile ridicate din România
Directorul Dacia Mihai Bordeanu a afirmat că producția companiei ar putea scădea cu două cifre în 2026, în timp ce aproximativ 1.700 de angajați au părăsit compania începând din 2025.
Unul dintre factorii invocați este costul energiei, la care se adaugă costurile cu forța de muncă, fiscalitatea și problemele de infrastructură.
Analiza AEI indică un avantaj important pentru uzina Renault de la Bursa, Turcia. Comparativ cu Mioveni, diferența brută de cost este estimată la aproximativ 318-378 de euro pentru fiecare automobil, diferență determinată în principal de costul muncii și al energiei electrice.
Avantajul României este însă redus de poziționarea geografică favorabilă față de marile piețe europene. Pentru un automobil livrat în Germania, de exemplu, diferența netă ar fi estimată la aproximativ 200-250 de euro pe mașină.
Duster și Bigster, argumentele pentru păstrarea producției la Mioveni
Există însă și motive importante pentru care o retragere rapidă a Dacia din România este considerată improbabilă.
Actuala generație Duster a intrat în producție la Mioveni la sfârșitul anului 2023, iar din 2025 uzina produce exclusiv pentru acest model și Bigster.
Investițiile deja realizate, echipamentele existente, rețeaua de furnizori, personalul calificat și capacitățile de inginerie reprezintă avantaje importante pentru România.
În acest context, formula „Dacia pleacă din România” este considerată, pe termen scurt, mai degrabă un instrument de negociere decât un plan de retragere imediată.
Dar problema poate apărea atunci când grupul Renault va decide unde vor fi produse următoarele modele și viitoarele tehnologii.
„O companie auto nu pleacă neapărat printr-un anunț spectaculos și prin închiderea bruscă a porților”, avertizează analiza AEI. Retragerea poate începe prin reducerea unui schimb, scăderea comenzilor către furnizori, transferarea unor versiuni către alte uzine, diminuarea investițiilor sau mutarea activităților de inginerie.
2027-2029, perioada decisivă pentru Mioveni
Potrivit analizei citate, perioada 2027-2029 ar putea fi una critică pentru viitorul uzinei de la Mioveni.
Atunci ar putea fi luate decizii privind următoarea platformă tehnologică, furnizorii și uzina care va produce succesorul actualului Duster.
AEI estimează orientativ o probabilitate de aproximativ 55% ca actuala generație să rămână în producție, iar succesorul să fie produs cel puțin parțial în România.
Scenariul unei împărțiri a producției sau al mutării succesorului este evaluat la aproximativ 35%, în timp ce o retragere accelerată până în 2028-2029 este considerată mult mai puțin probabilă, la circa 10%.
Aceste procente reprezintă însă evaluări ale riscului realizate de AEI și nu sunt prognoze oficiale ale Renault sau Dacia.
Ce ar însemna plecarea Dacia pentru Argeș
O eventuală retragere a producției Dacia din România ar avea efecte mult dincolo de porțile uzinei de la Mioveni.
Industria auto reprezintă un ecosistem format din producători de componente, transportatori, firme de logistică și numeroase servicii care depind direct sau indirect de activitatea uzinei.
Potrivit estimărilor AEI, într-un scenariu de retragere completă, România ar putea pierde anual aproximativ 5-5,5 miliarde de euro din exporturile brute, iar balanța comercială s-ar putea deteriora cu 2,5-3,5 miliarde de euro.
Pierderea de valoare adăugată și PIB, directă și indirectă, este estimată la 2,5-4 miliarde de euro anual, în timp ce între 55.000 și 90.000 de locuri de muncă ar putea deveni vulnerabile, dacă sunt incluse și locurile de muncă din companiile furnizoare, transport și servicii.
Pentru județul Argeș, impactul ar fi cu atât mai puternic. O reducere masivă a activității Dacia ar putea afecta veniturile familiilor, consumul local, piața imobiliară și numeroase afaceri care depind de industria auto.
Care sunt semnele că Dacia chiar s-ar putea retrage
AEI indică mai multe semnale care ar trebui urmărite în următorii ani:
- reducerea investițiilor la Mioveni;
- diminuarea volumelor de producție și eliminarea unor schimburi;
- transferarea unor modele sau versiuni către uzina de la Bursa;
- nominalizarea unor furnizori din Turcia pentru viitoarele generații;
- reducerea activităților de cercetare și inginerie din România;
- lipsa unui nou model după Bigster;
- orientarea investițiilor în electrificare exclusiv către alte uzine.
Dacă mai multe dintre aceste semnale s-ar acumula, situația ar putea depăși zona unei simple negocieri comerciale și ar putea indica o strategie de retragere graduală.
România nu trebuie să ofere „orice” pentru păstrarea Dacia
Dumitru Chisăliță consideră că autoritățile române trebuie să trateze problema pragmatic.
Statul nu ar trebui nici să intre în panică și să accepte orice solicitare venită din partea companiei, dar nici să pornească de la ideea că Dacia nu poate pleca niciodată.
Printre soluțiile propuse se numără predictibilitatea fiscală, contracte de energie competitive pe termen lung, dezvoltarea infrastructurii rutiere și feroviare, sprijinul condiționat de investiții și păstrarea locurilor de muncă, precum și dezvoltarea producției de baterii, componente hibride și electronică de putere.
De asemenea, România ar trebui să își pregătească din timp un plan pentru diversificarea furnizorilor care depind excesiv de Dacia.
„Dacia nu pleacă mâine, dar nici nu este condamnată să rămână pentru totdeauna”, este concluzia analizei AEI.
Mesajul pentru autorități este unul clar: România nu trebuie să plătească oricât pentru păstrarea Dacia, ci trebuie să creeze condițiile economice în care pentru Renault să fie mai profitabil să investească în continuare la Mioveni decât să mute viitorul producției în altă țară.
