Degeaba analiştii, politicienii sau cetăţenii obişnuiţi se vaită ca babele că nu am fost primiţi în spaţiul Schengen. În sinea noastră, la fel ca studenţii care se prezintă mahmuri la examen fără să fi citit vreun curs, ştiam că vom rata şi că vom avea graniţe cu celelalte ţări vecine din UE multe luni sau mulţi ani de acum încolo. Cum noi avem vameşi care au făcut şi fac adevărate averi din şpăgi, contrabandişti care trec uşor, pe la graniţele cu Republica Moldova sau Ucraina orice, de la ţigări netimbrate şi alcool, până la arme şi droguri, ţările civilizate din Vest aveau de ce să îşi facă probleme dacă şi-ar fi desfiinţat graniţa cu România. Rămâne de râs atitudinea noastră faţă de criticile altora, deşi zilnic cei mai mulţi dintre noi spun că trăiesc într-o ţară de rahat şi că abia aşteaptă să-şi ia tălpăşiţa.
Faţă de alte ţări din blocul comunist, nu am intrat în primul val nici în NATO, nici în UE. Când am intrat, într-un final, nu am făcut-o pe ochi frumoşi, mai ales că nu eram pregătiţi pentru aşa ceva, nici economic, nici la nivel de mentalitate. Şi a trebuit să „mărităm” bogăţiile solului şi ale subsolului, să vindem pe nimic Petromul, BCR, să ne distrugem industria-agroalimentară pentru a fi o piaţă de desfacere profitabilă… Acesta a fost preţul nostru de intrare în UE! Cu o clasă politică de doi lei, cu o mentalitate a cetăţeanului de asistat, de ceva timp ne-am afundat şi mai rău. Nu e de mirare, deci, că nemţii ne-au spus „Nein!” când a fost vorba să ajungem la ei la fel de uşor cum am ajunge la Vaslui.
Printre derapajele pe care Occidentul le reproşează României este faptul că facem cetăţeni UE pe bandă rulantă, prin acordarea de paşapoarte româneşti moldovenilor de peste Prut. Dincolo de reparaţia istorică, necesară, trebuie să fim cu picioarele pe pământ şi să acceptăm că, în lipsa oportunităţilor oferite de Uniunea Europeană, mulţi dintre ei mai bine erau împuşcaţi decât să devină români cu acte în regulă. Ştim că o bună parte dintre moldavi sunt rusofoni şi ne văd ca pe nişte ţigani. Multora li s-a întâmplat ca, ducându-se la Chişinău, să ceară la magazin o pâine şi să li se răspundă „Niet”, după un model întâlnit şi prin Harghita şi Covasna. Şi tot „Niet” auzim, de ani buni, şi de la conaţionalii lui Putin, când e vorba de gaz mai ieftin sau retrocedarea a ceea ce a mai rămas din tezaurul nostru dus la „păstrare”, în 1916.
Din păcate, în ultimii ani, ni s-a spus „Nu” în toate limbile pământului, când a fost vorba ca reprezentanţii României să obţină de la alţii un avantaj cât de mic. Şi, atunci când ni s-a întins mâna, am vândut şi pielea de pe noi.
A fost un moment, prin toamna lui 1914, când şi României i se spunea „Da!” de către toate puterile Europei. Puterile Centrale: „Vreţi Basarabia şi preţ bun pentru petrol? Da, v-o dăm!”; Antanta: „Vreţi Transilvania? E a voastră!”. Şi am intrat în primul răzbel pentru ca „da-ul” ăsta să aibă consistenţă! De atunci, noi am mai trădat şi am mai fost trădaţi de zeci de ori, iar acum în stânga auzim „Nein” şi în dreapta „Niet”!
Mi-a placut abordarea!
Mersi! Si mie 😛