Dan Badea: Câteva lucruri naşpa despre cultura argeşeană

Recunosc încă din primele cuvinte ale acestui editorial: nu sunt un mare consumator de cultură locală. Adică, anual,  în afară de câteva concerte ale Filarmonicii Piteşti, de vreo două-trei piese ale Teatrului Davila şi, cel mult, de două expoziţii ale Muzeului Judeţean nu sunt interesat de mare lucru.

Nu mă consider un ignorant, numai anul trecut am vizitat trei din cele mai mari zece muzee ale lumii! Nu îmi refuz niciodată un film bun, o carte pe care eu o consider bună sau vizitarea vreunei catedrale plină de istorie! Din punctul ăsta de vedere, chiar mă consider un exemplar rar printre cei născuţi în anii ’80… Sic!

Nu despre importanţa actului cultural pentru piteşteni o să scriu în continuare, ci despre calitatea şi impactul lui, raportat la sumele imense care se cheltuie în vederea ,,culturalizării’’ proletariatului argeşean.

Să o luăm cu începutul, mai exact cu sumele împărţite cu dărnicie, în ultimul deceniu, de către Consiliul Judeţean Argeş.  Astfel, în anul 2007, s-a derulat prima ediţie a Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului (SAM), în cadrul cărora s-au decernat şi titlurile de Cetăţean de Onoare şi Fiu al Argeşului. Aşa cum era de aşteptat la un judeţ condus de o clică neocomunistă, evenimentul a devenit, încă de la început, un fel de Cântare a României, metodă prin care s-au sifonat miliarde de lei de la bugetul judeţean doar pentru a fi recompensaţi apropiaţii fostului baron PSD, încarcerat acum, Constantin Nicolescu. Pe lângă elogiile costisitoare aduse de către participanţi marelui politician, impactul acestor manifestări, să le spunem culturale, a fost minim pentru argeşeanul de rând. Rămânem cu o bucurie sadică, după festivităţile pupincuristice enunţate mai sus: mulţi ,,fii’’ şi ,,cetăţeni de onoare’’ai Argeşului şi Muscelului sunt sau se pregătesc să intre după gratii, probabil din prea multă implicare în problemele comunităţii.

 Precizăm că evenimentele incluse în aceste Sărbători, cum ar fi Festivalul Fanfarelor, Festivalul Carpaţi sau cel de muzică corală aveau o tradiţie de ani buni, chiar de decenii, acestea fiind singurele care s-au bucurat de un oarecare impact printre cetăţenii de rând ai acestui judeţ năpăstuit. ,,Completarea’’ acestora, devenită SAM, nu a fost decât o metodă de a întreţine cultul personalităţii pentru un şef de CJ certat cu legea. Noul preşedinte al CJ, Florin Tecău, promite că din acest an o să vedem nişte evenimente în cadrul SAM total diferite, fără  ca participanţii să mângâie la cohones pe mai-marii judeţului! Să vedem!

Rămânem tot la Consiliul Judeţean… În ultimul deceniu, cei care au tăiat şi spânzurat la capitolul buget în CJ au considerat că tradiţiile argeşene merită promovate în cât mai multe ţări. În condiţiile în care România şi românii aveau nevoie de ,,cosmetizarea’’ imaginii, după o serie de articole dezastruoase din presa italiană, britanică şi spaniolă, iar cetăţenii noştri, aflaţi cu milioanele în respectivele ţări, ar fi trebuit să beneficieze de evenimente culturale oferite de instituţiile de cultură româneşti, Consiliul Judeţean a ,,promovat’’ cultura argeşeană, cu costuri colosale pentru buget, în, atenţie!, Indonezia, Mexic şi Islanda! Doamne, Dumnezeule! Păi, numai un bilet de avion până în Mexic, dus-întors, costă în jur de 3.000 de euro! Iar alde nemuritorul Dorin Oancea, mare om de cultură argeşean, sigur nu s-a dus singur în aceste ţări! Deci, când e vorba de tocat bani pe veritabile excursii pentru câţiva bugetari argeşeni, sunt bani, dar pentru oferirea unor burse pentru tinerii talentaţi din Argeş, canci!

Ar fi muuult mai multe de scris despre cum, timp de peste un deceniu, s-au tocat zeci de miliarde pentru nişte pseudo-activităţi culturale cunoscute doar de mai-marii de la instituţiile subordonate CJ şi de presa aservită!

Trecem acum la Centrul Cultural Piteşti! De câţiva ani, Centrul Cultural Piteşti editează, pe lângă valoroasele şi tradiţionalele reviste de cultură Argeş şi Cafeneaua Literară, şi un periodic cu informaţii de la Primăria Piteşti, Informaţia Piteştenilor. De reţinut este că această revistă, care apare în condiţii grafice deosebite, are un tiraj rămas confidenţial şi nici măcar nu ajunge în mâna piteşteanului obişnuit. Răsfoind un număr din luna septembrie (înainte de arestarea ternului şi eternului edil Tudor Pendiuc), i-am regăsit moaca primarului de nu mai puţin de 35 de ori, câteodată şi de 3 ori pe aceeaşi pagină. Da, aţi intuit bine, revista respectivă nu are, nici pe departe, rolul de a-i informa pe piteşteni, în ciuda numelui, ci de a face propagandă, pe banii proştilor de contribuabili, celor din conducerea municipalităţii. Aş fi dorit să văd şi eu un raport al Curţii de Conturi privind modul în care s-au tocat banii la această instituţie.

A fost promovat, în toţi aceşti ani, vreun tânăr scriitor cu zvâc gen Liviu Andrei de la Craiova? A publicat, în ultimii ani, Centrul Cultural Piteşti, măcar un pliant despre scriitorii argeşeni care au făcut istorie, fie el Minulescu sau Barbu? Nu! Vă spun eu! În schimb, în anul 2012, exact înainte de alegeri, tot pe banii proştilor de piteşteni a fost editat volumul de osanale ,,O carte de suflet pentru primarul Tudor Pendiuc’’, în fond o colecţie de limbi în cur trase de colaboratorii instituţionali ai acestuia, dar şi de vreo două duzini de jurnalişti ,,independenţi’’.

Dacă într-un oraş de aproape 200 de mii de locuitori cultura, practic, este ca şi absentă, surpriza vine de la Mioveni, oraş muncitoresc prin definiţie. Luna viitoare, la Casa Sindicatelor din Mioveni vor veni cei mai mari actori din România, într-un maraton teatral care se va întinde pe o săptămână. La nord de Piteşti, în comuna Bascov, pe bani puţini, dar cu muncă multă, colectivul de acolo arată că în mediul rural se poate face cultură de mai bună calitate decât în capitala judeţului.

PS: În urmă cu câteva minute, poştaşul mi-a adus ultimul roman semnat de bunul meu prieten, tânărul scriitor Liviu Andrei. Cu un limbaj ,,ghilotină’’, romanul său se citeşte din scoarţă în scoarţă, fără a te plictisi o clipă. Din păcate, poetesele şi scriitorii de pe Argeş, cu foarte mici excepţii, sunt de necitit. Părerea mea!