Ideea acestui editorial am avut-o încă de acum câteva săptămâni, când la București și alte câteva mari orașe din țară aveau loc proteste împotriva Ordonanței 13. Cum, la români, nu poți fi decât pro sau anti ceva, a avea o părere nuanțată fiind egal cu sinuciderea socială, și evenimentele din ultimele săptămâni au împărțit România în două tabere radicale!
În toată această perioadă, spațiul virtual a fost o adevărată albie de dejecții, ăia tineri și liberi aruncând cu rahat și cu epitete în toți aceia care aveau o părere cât de cât diferită. Nici cealaltă tabără, mai puțin vocală, e drept, nu a rămas datoare, toate acestea arătând că societatea românească poate fi divizată, pe subiecte cât de mici, în orice moment.
În acele zile, după ce mi-am spus părerea referitoare la protestele din Piața Victoriei, am început să primesc amenințări, să fiu jignit de pe tot felul de conturi ale unor oameni pe care nici măcar nu îi aveam în listă.
,,Te-ai dat cu PSD-u’ mă? Câți bani îți dau ăia să mănânci căcat pe site și pe Facebook? Crezi că nu ne mai vedem prin oraș?’’-mesaj primit de la un cont al unuia (dacă o exista cu adevărat și nu o fi un fake marca Rezist!) care ar fi din București.
,,Dane, eu plătesc sute de milioane pe an impozite, ca și corporatist, cum ne spui tu, iar banii pe care îi dau la stat sunt furați 90% din PSD, iar restul sunt date pe contracte de publicitate cu ,,ziariști’’ ca tine! Ce, te superi când îți spun că îți iei bani pe contracte din banii furați de la noi, ăștia care muncim?’’ scrie unul pe care, pe vremuri, îl salvam de bătăi prin rockotecile patriei.
,,Înțeleg că ăștia îți dau bani, dar chiar așa, nu vezi cum ăștia încearcă să fure cu acte în regulă? Tu crezi că Piteștiul, Argeșul și România merită așa ceva?’’ îmi scrie, la un moment dat, un june liberal.
Hai să o luăm pe rând, să vedem care este treaba cu PSD, Opoziția și ce se mai mimează în societatea românească!
Ani la rândul, am fost unul dintre cei mai vocali jurnaliști argeșeni în ceea ce privește corupția din administrație și derapajele pe care anumiți oameni din conducerea PSD Argeș le comiteau. Când unii jurnaliști din Argeș își luau cărămizi de bani prin toaletele Primăriei Pitești (evident, la negru) sau când Consiliul Județean făcea plăți de miliarde de lei vechi pe an către anumite instituții de presă, contracte mascate sub tot felul de promovări de evenimente, subsemnatul arăta cât de coruptă era administrația argeșeană pe unde putea! Am făcut-o pe la câteva săptămânale locale (unde, după o vreme, mă trezeam cu mizerii din partea șefilor, aceștia luându-și partea de la alde Nicolescu sau Pendiuc), am făcut-o câțiva ani buni pe la un cotidian central, am făcut-o, ulterior, pe un blog și, din 2010, pe Argesplus.ro.
Fără a băga mâna în foc că, în 2017, lucrurile stau 100% OK cu administrația argeșeană, PSD mi s-a părut un partid frecventabil după plecarea baronilor Constantin Nicolescu și Tudor Pendiuc. Personal și profesional, nu am ce să îi reproșez președintelui CJ Argeș, Dan Manu. Chiar și pe vremea când ,,bubuiam’’ de câteva ori pe lună PSD, am avut o relație bună cu actualul lider al social-democraților argeșeni, Șerban Valeca. La rândul său, Cornel Ionică, după primul an de mandat ca primar de Jure și după vreo doi ani și jumătate ca primar de Facto, mi se pare un edil destoinic. De asemenea, am relații apropiate cu vicepreședintele CJ, Ion Mânzână, cu Dorin Mărășoiu, cu primarul Ion Georgescu de la Mioveni și cu alte două duzini de primari PSD din Argeș. Asta nu înseamnă că ,,m-am dat cu cineva’’, de parcă înainte aș fi fost vreun pedelist, penelist, pemepist etc. Nu am avut, vreodată, contract cu CJ Argeș sau cu PSD, exceptând, din când în când, anunțuri cu ocazia unor evenimente (câteva zeci de euro) sau campaniile electorale (și nu sume exorbitante, față de ,,combinatorii’’ din mass-media argeșene).
Așa că a spune că primesc morman de la PSD este cel puțin o nemernicie!
Cine are curiozitatea, îi pot arăta oricând jurnalul de vânzări să vadă care sunt firmele și instituțiile care ne finanțează. Față de alții, cu nimic mai inteligenți, mai creativi sau mai culți decât noi, din munca noastră nu ne permitem viloaie de prost gust, vacanțe exotice sau mașini de zeci de mii de euro! Conduc o mașină de 4000 de euro veche de aproape 10 ani, sunt zile în care mă împrumut de bani de țigări și, față de mulți alții, mă pot uita dimineața în oglindă!
OK, acum să trecem la retardații care au impresia că, dacă nu ar fi ei, România asta moare de foame, cu tot cu ziariști!
Au scris o grămadă de inși faptul că, în România, multinaționalele realizează 80% din cifra de afaceri din totalul firmelor, însă ajung să plătească doar 20% din totalul impozitelor! Adică, angajații unor evazioniști reproșează unora care sunt cocoșați de taxe că trăiesc pe banii lor. Aici, nu mai am nimic de comentat!
Trecem la marii oameni din opoziția argeșeană, în speță liberalii (și ăia de au fost în USL, și ăia care au fost la PDL).
Un tip pe care nu îl bănuiesc de lipsă de cultură sau de rea intenție se apucase să îmi reproșeze că nu am dreptul să mă leg de aceia care nu sunt de acord cu ,,furturile PSD’’. În opinia lui, presa din Argeș și nu numai ar trebui să jubileze la fiecare fentă penelistă.
Prin 2012, pe lângă acest minunat site, aveam și un săptămânal printat, Săptămâna Argeșeană. Cum USL era pe val, iar noi nu eram mari iubitori de orgie politică în trei (PNL-PSD-PC), e de înțeles de ce nu am beneficiat de multe finanțări. Am sancționat derapajele USL din călduroasa vară a lui 2012, scoțând pe piață un număr special, pe prima pagină titrându-se: ,,Salvați Democrația, spuneți NU dictaturii neocomuniste!’’. Acel număr de ziar, tipărit în vreo 5.000 de exemplare, a fost suportat EXCLUSIV din propriile noastre buzunare, fiind distribuit gratuit de echipa noastră (la vremea aceea, ceva mai numeroasă), prin centrul Piteștiului și stații de autobuz. Am fost înjurați, scuipați, bruscați, fetele din echipa noastră numite ,,curve’’…
În acel moment, pe sediul singurului partid, proaspăt devenit de opoziție, PDL, era pus un ditamai lacătul, în timp ce liberalii ăia vero își luau limba în gură cu pesediștii. Între timp, peneliștii și cu unii dintre pedeliști au fuzionat, însă caracterele nu s-au schimbat. Acum, unii dintre peneliști îmi dau mie lecții despre ce înseamnă dreapta! Noi am făcut opoziție, nemernicilor, fără bani, fără mare logistică, fără ,,spate’’, nu voi!
Patru ani mai târziu, un actual deputat PNL, care o bună parte din viață a luat miliarde lucrând în administrația coordonată de PSD, ne dă lecții despre ceea ce înseamnă opoziția!
La câțiva ani după acele evenimente, consider că o schimbare în bine în acest județ poate veni chiar din partea PSD! Bine, nu de la toți, filiala este, încă, în faza de curățare, dar sper că, peste niște ani, PSD Argeș va reprezenta o stângă modernă, partid format din oameni foarte bine pregătiți, care ar putea revigora acest județ! Sunt câțiva oameni de calitate în fruntea filialei care ar putea schimba lucrurile. Da, ați înțeles bine, de multe ori opoziția față de derapajele PSD Argeș a venit tot de la oameni din PSD, altfel de unde naiba credeți că noi am avut, ani la rândul, informații despre cine și ce face?
Deocamdată, nu mai vreau ca vreun penelist vopsit să ne dea nouă lecții de spirit civic și să ne judece, am trecut prin destule bătălii mediatice pentru a primi lecții de la niște oameni mici, foarte mici!


