Fericirea tâmpă a pedeliștilor care sunt bucuroși de victoria lui Vasile Blaga, după congresul de sâmbătă, va fi de foarte scurtă durată. Partidul nu doar se va rupe în două, prin plecarea ,,reformiștilor’’ și a ,,băsiștilor’’ Elenei Udrea, ci va ajunge, foarte rapid, alături de PNȚCD, în eșalonul doi al politicii. Să te bucuri, ca pedelist, că ,,ai scăpat de Traian Băsescu’’ e cum s-ar fi bucurat legionarii că au scăpat de Corneliu Zelea Codreanu, țărăniștii, că au scăpat de Coposu sau, în analogie sportivă, de jucătorii Stelei că ar putea scăpa de milioanele de euro venituri după ce ar pleca Becali. Deși traiectoria imprimată de Blaga PDL-ului este cât se poate de clară, spre o alianță sau fuziune cu PNL, orice om își dă seama că istoria acestui partid este pe cale să se termine.
Din 2000 încoace, de când Traian Băsescu a preluat conducerea PD de la Petre Roman, activitatea acestui partid a fost legată ombilical de personalitatea și de jocurile sale. Nu de puține ori Traian Băsescu a apelat la stratageme nu tocmai ortodoxe, pentru ca baza sa politică, PDL, să fie foarte puternică. A făcut alianță, în 2004, cu PNL, pentru a aduce PD la putere, iar pe sine în scaunul de la Cotroceni. După cearta cu Tăriceanu, a rupt din PNL pentru a face un partid cu ,,liberalii lui Băsescu’’, PLD, pe care l-a contopit câteva luni mai târziu cu PD, creând PDL-ul. În 2010, după începutul celui de-al doilea său mandat la Cotroceni, a rupt și de la PSD, creând UNPR, sau ,,pesediștii lui Băsescu’’, pentru a asigura PDL-ului o guvernare relaxată, fără pericole din Parlament. De jocurile dure, dar sincere, ale lui Traian Băsescu s-au bucurat, ani la rândul, zeci de mii de pedeliști ai patriei, de la primari la miniștri și de la șefi de instituții deconcentrate, la parlamentari și afaceriști de casă. În acest moment, cu un mamut politic la guvernare, USL, un singur politician are puterea de muncă și instituțională de a face opoziție: Traian Băsescu. În rest, așa-zisa opoziție este divizată într-un PDL anemic condus de Blaga, în partidulețe de ,,dreapta și reformiste’’ ai căror membri și simpatizanți încap într-o garnitură de tren (Forța Civică, PNȚCD, Noua Republică) și o grămadă de ONG-uri, inițiative și proiecte utopice. PP-DD-ul nici nu are rost să îl luăm în seamă!
Pedeliștii care se bucură de divorțul de Traian Băsescu uită și următorul aspect: PDL nu a fost votat de către un electorat căpătat printr-o doctrină stabilă și coerentă, nici prin munca în teritoriu sau un program extrem de elaborat, ci de către fanii lui Traian Băsescu. Timp de aproape 10 ani, PDL a fost votat de către ,,băsiști’’, nu de către fani ai altui lider politic. Mai uită ceva pedeliștii la care am făcut referire: în lipsa unui lider carismatic, PDL-ul se va topi în sondaje. De cealaltă parte, Traian Băsescu rămâne cu simpatizanții lui, niciodată mai puțini de 15-20% din electorat. În momentul în care se va cristaliza pe eșichierul politic noua Mișcare Populară, care va îngloba, cel mai probabil, atât gruparea reformistă a Monicăi Macovei și a intelectualilor, dar și Forța Civică, Noua Republică și PNȚCD, acest partid va pleca, din start, cu o popularitate destul de mare, care va crește treptat o dată cu eșecul USL-ului la guvernare. În 2015, după ce Traian Băsescu își va termina mandatul de președinte, va reveni pe cai mari în politică, la un partid unde va fi din nou, locomotiva de foarte multe procente putere.
Nu sunt un psiholog dar, ca jurnalist, îmi pot da cu părerea despre sensuri și simboluri. Sâmbătă seara, într-un mesaj postat pe Facebook, Traian Băsescu a spus ,,Adio, PDL!’’. Cred că nu se referea numai la despărțirea definitivă de partidul său de suflet, ci era vorba și de o previziune legată de partidul condus de Blaga.
