Așa cum v-am anunțat, victoria celor de la BCM U Piteşti contra Atlassib Sibiu a fost plătită destul de scump de argeșeni. Ei l-au pierdut pe Dani Popescu, care s-a accidentat serios și va lipsi cel puțin o lună de zile. Directorul tehnic al echipei, George Ziguli, a subliniat că absența sa va fi resimțită. „Este o accidentare care ne dă peste cap pe noi, dar sper ca lucrurile să evolueze bine pentru el şi să fie cât mai repede apt de joc. Eu rămân la părerea mea că, dacă era scos din echipă mai devreme, pentru că nici nu mai putea să tragă, nu am mai fi avut aceste probleme. Până la urmă, orice bătălie înseamnă o jertfă. Aşa că va trebui să ne descurcăm fără el în perioada următoare. Partea dificilă pentru noi este legată de faptul că vom avea parte de un program foarte încărcat luna aceasta şi am fi avut nevoie de toţi jucătorii”, a punctat Ziguli.
Dani Popescu, pierdere grea pentru BCM
Niciun comentariu


