De astăzi intră în vigoare legea carantinei și a izolării. Comitetul pentru Situații de Urgență precizează că măsura carantinării persoanelor se instituie pe baza informațiilor științifice oficiale și a definiției de caz, la domiciliul persoanei, la o locație declarată de aceasta sau într-un spațiu special desemnat de autorități, pentru persoanele suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen care:
- sosesc din zone în care riscul epidemiologie este ridicat, pe baza datelor epidemiologice transmise la nivel național, european și internațional de către organismele competente în domeniu;
- au intrat în contact direct cu cel puțin o persoană confirmată cu o boală infectocontagioasă.
De asemenea, carantina în spații special desemnate de către autoritățile competente (carantina instituționalizată) se realizează în următoarele situații:
- dacă persoanele pentru care se instituie măsura de carantină declară pe propria răspundere că nu își pot asigura condițiile de separare fizică la domiciliu sau la locația declarată de acestea;
- în cazul nerespectării măsurii de carantină la domiciliu sau la locația declarată, pe durata acesteia, deși persoana respectivă a consimțit-o la data instituirii.
„În situația în care o persoană refuză măsura carantinării la domiciliu sau la locația declarată de acestea, sau dacă încalcă măsura carantinei pe durata acesteia, deși a consimțit-o anterior, medicul sau organele de control recomandă, iar reprezentantul direcției de sănătate publică decide carantinarea persoanei în spațiul special desemnat de autorități, dacă aceștia constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară”, se arată în informarea de presă transmisă de Comitetul pentru Situații de Urgență. Măsura se instituie pe durata perioadei de incubație specifice bolii infectocontagioase suspicionate.
Izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne și simptome sugestive specifice definiției de caz, precum și pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen, chiar dacă acestea nu prezintă semne și simptome sugestive. Izolarea persoanelor se instituie la domiciliul acestora, la locația declarată de acestea, în unități sanitare sau în locații alternative atașate acestora.
Izolarea persoanelor se instituie cu acordul acestora, iar în lipsa acordului, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară, într-o unitate sanitară sau într-o locație alternativă atașată unității sanitare, în scopul efectuării examinărilor clinice, paraclinice și a evaluărilor biologice, până la primirea rezultatelor acestora, dar nu mai mult de 48 de ore.
Cel mai târziu la expirarea termenului de 48 de ore, pe baza examinărilor clinice și paraclinice și dacă se menține riscul transmiterii bolii infectocontagioase cu risc de transmitere comunitară, medicul recomandă prelungirea măsurii izolării într-o unitate sanitară, într-o locație alternativă atașată unității sanitare ori la domiciliul persoanei sau la locația declarată de aceasta.
Izolarea la domiciliu sau la locația declarată se instituie dacă riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii infectocontagioase este redus. Izolarea la domiciliu sau la locația declarată nu poate fi dispusă în situațiile în care informațiile științifice oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere și rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv într-o unitate sanitară sau o locație alternativă atașată acesteia.
În situația în care persoanele refuză măsura izolării, medicul informează de îndată, după consemnarea refuzului persoanei, direcția de sănătate publică, care, în termen de cel mult două ore, va emite decizia prin care confirmă sau infirmă măsura izolării recomandată de medic, în unitatea sanitară sau într-o locație alternativa atașată acesteia. Decizia are caracter individual și se comunică de îndată persoanei în cauză.
