Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că românii sunt altfel decât alte popoare. La ei, albul nu e alb destul până nu plătește cineva mai mult, dar și negrul se poate adapta în funcție de culoarea politică. Prin urmare, vă vom prezenta un decalog al conceptelor general valabile, adaptate de români.
- Democrația, așa cum am învățat-o eu la școală, vine de la sintagma grecească „demos kratos”, adică „puterea poporului”. Însă, nicio putere nu se poate manifesta fără responsabilitate. Adică, vrei democrație, dar ai obligația să ți-o câștigi, așa cum ai obligația să-ți câștigi drepturile și să respecți obligațiile care decurg de-aici. În democrație, nu-ți sunt date nici casă, nici serviciu, ci trebuie să le câștigi. Cam greu, având în vedere comoditatea românului, obișnuit cu ajutoare sociale. Așa că, preferă să trăiască ani în șir la limita subzistenței, prin ședere, secătuind bugetul de stat, în loc să contribuie la mărirea acestuia, prin acțiune.
- Feminismul reprezintă un curent prin care femeile au luptat pentru egalitatea în drepturi cu bărbații. Într-o societate patriarhală, în care femeia a fost supusă unei campanii de denigrare și subevaluare, de secole, s-a ajuns la concluzia că o societate este cu atât mai civilizată cu cât acordă mai multă putere femeii. Însă, cum spuneam mai devreme, nicio putere nu vine fără responsabilități. Prin urmare, dacă vrei să fii considerată și tratată ca o femeie egală în drepturi cu un bărbat, atunci nu mai poți să pretinzi ca un bărbat să te întrețină financiar, indiferent de relația dintre tine și el. Cum, de altfel, n-ai dreptul să pretinzi ca un bărbat să-ți cedeze locul undeva. Asta ține de educația fiecăruia și este o favoare pe care o va face din generozitate sau bună cuviință. Din păcate, cohorta de „însoțitoare de bord” devenite neveste/iubite de oameni de afaceri, politcieni etc demonstrează cam pe la ce ușă se descalță feminismul când ajunge să viziteze vreun oraș românesc.
- Oamenii de afaceri au o independență financiară față de angajații la stat. Asta pentru că sursele lor financiare sunt diferite față de ale celorlalți. Sau așa ar trebui să fie. Din păcate, n-ai ce să cauți să faci afaceri cu statul și să te numești om de afaceri. Practic, asta e doar o înșelătorie prin care primii dau senzația celui de-al doilea că îi fac un serviciu. În realitate, e exact invers. Însă, n-ai cum să ai o afacere de succes dacă n-ai trecut prin biroul niciunui om politic de mai multe ori. Ca la un semn, toate piedicile cad de zici că actele ți-au fost atinse de iarba fiarelor, iar drumul ți se va netezi din acel moment de zici că te-ai întânit cu pieptenele Sfintei Vineri în cale. Licitațiile sunt doar un pretext de socializare online.
- Libertatea de expresie, atâta timp cât nu deranjează pe nimeni, este bună. Că unii au înțeles prin libertate de expresie că pot spune orice despre oricine sub protecția anonimatului, iar este o latură cu specific românesc. Însă, atunci când ea supără interesele unora și altora, atunci se declanșează un alt gen de campanie de denigrare și de aruncare în derizoriu a celui care a avut îndrăzneala să se lupte cu balaurii. De regulă, va afla chiar și el că a colaborat cu securitatea, sau este în slujba unui ONG ocult, sau este un tată și un soț abuziv etc. Dacă mai e și femeie, soții sunt net în defavoarea sa. Îi vor găsi niște iubiri clandestine și dacă nu-i vor găsi vor fabrica niște povești și niște iubiți care să declare chiar și din așternutul casnic cum i-au tras-o și în ce poziții, ca să se învețe minte nemernica să nu mai vrea liberă exprimare fără voie de la stăpânire. Normal că vor avea grijă ca totul să ajungă public, cu ajutorul presei plătite și obediente, gata oricând să intervină întru slava celui care a făcut comanda.
- Publicitatea este un concept care ar trebui să promoveze produse, servicii sau imaginea cuiva sau a ceva. În realitate, publicitatea este doar o taxă de protecție plătită organelor de presă ca să scrie frumos și, de cele mai multe ori, ca să nu scrie nici de rău și nici de bine. Marile companii ale lumii au înțeles că e important să cumpere spațiu publicitar, chiar dacă reputația lor a depășit orice graniță. La români, spațiul publicitar este dictat tot de către politic. Ce, n-ați auzit niciodată de ziariști care iau bani de la firme de la care alții nu reușesc să treacă nici măcar de portar?
- Justiția începe și se termină acolo unde apără interesele celor aflați la putere. Justiția românească nu este justiția în sensul general, ci este justiția personală, de tipul “pe ei, pe mama lor!”. Conceptul românesc de justiție merge mână în mână cu acela cunoscut ca “nu contează ce știi, ci pe cine știi”. În cazul în care vreun om al legii, intangibil din punct de vedere moral sau profesional manifestă intenția de a-și face meseria profesionist, acesta va fi imediat promovat prin eliminarea din postul care incomodează într-unul care i-ar putea da bătăi de cap. Ceva de genul, “hai, demonstrează că ești bun, n-ai vrut asta???” Asta în cazurile fericite. În celelalte, respectivul, și este valabil și pentru alte categorii socio-profesionale, este eliminat încă de la faza depunere dosar pentru că nu îndeplinește condițiile pe post. Ar mai fi și situațiile de tip kafkian; nu știai să fi încălcat vreo lege vreodată, poate doar pe cele ale fizicii la băutură, dar constați că atunci când are cineva interes să te elimine, ai un dosar atât de bine pus la punct că începi să crezi și tu. Ar mai fi și situațiile în care avem de-a face cu infractori la vedere, însă nimeni nu-i vede până când are cineva interes să-l elimine. Adică, fie după ce aceștia împlinesc 60 ani(și pot executa doar o treime din pedeapsă), fie după ce aceștia devin mai vocali decât liderii lor, pe principiul: „eu te-am făcut, eu te omor!”, într-un stat cu o legislație interpretabilă, nu aplicabilă.
- Buna cuviință reprezintă suma unor norme morale aplicate la nivel general pentru o mai bună conviețuire între indivizi. Pe principiul, “ce ție nu-ți place, altuia nu face”. În realitate, buna cuviință este adaptată în funcție de cum și pe cine avantajează sau dezavantajează. Adică, dacă ești de treabă și te prefaci că îi crezi bălăriile mișelului, îți face o favoare și-ți vorbește frumos. Dacă are o zi bună, chiar îți spune “mulțumesc” pentru favoarea pe care i-o faci. Dar dacă ai proasta inspirație să fii isteț și să-l mai și pui în situații jenante de genul să-i demonstrezi că este un papagal, atunci te va trata ca atare. Te va denigra pe toate căile și se va plânge de cât de nemernici sunt oamenii, indiferent cât bine le faci. De regulă, la români, fix javra se plânge mai rău de răutatea oamenilor ca victima. Ăsta din urmă n-are loc de primul.
- Proprietatea este alt concept ambiguu. Practic, dacă unuia cu bani i s-a pus pata pe pământul tău, poți să ai tu câte acte doveditoare vrei, că ăla tot va face în așa fel încât să-ți ia și cenușa din sobă, cu ajutorul unor judecători care urmează numai litera legii, firește. Ar mai fi și situațiile în care regăsim 5-7 proprietari pe același teren, despre care nimeni nu știe cum au ajuns în situația cu pricina, deși fiecare are sentințe/acte semnate și parafate de către niște oameni are aparțin unei instituții judecătorești. Mai sunt și situațiile în care s-a terminat pământul pentru aceia care au drept de proprietate pe bune, deși glaciațiuni n-au mai avut loc în România de câteva milioane de ani. Într-un stat în care cei mai mulți n-au nici măcar proprietatea cuvintelor, cum am putea avea pretenția să dețină un act sigur pe ceva abstract cum ar fi pământul sau casa?!
- Politica este știința și practica de guvernare a unui stat și reprezintă sfera de activitate social-istorică ce însumează relațiile, orientările și manifestările care apar între diversele categorii și grupuri sociale, între partidele politice, între națiuni ș.a.m.d. în vederea emancipării conceptelor proprii, în lupta pentru putere sau supremație ideologică, etc. Deși termenul este folosit în general în legătură cu actul de guvernare, el poate fi indentificat în toate interacțiunile grupurilor umane. Politica poate semnifica și orientarea, activitatea și acțiunea unui partid (sau a unor grupări), exercitată în domeniul guvernării problemelor interne sau externe. Sub acest sens, ea poate fi asimilată ideologiei partidului. Deci, partidul politic este acela care are darul să promoveze niște valori care să constituie repere morale, sociale, culturale pentru cei mulți. În realitate, partidul nu promovează decât pe acela care plătește mai mult și mai des, indiferent de doctrina promovată. Invazia de fierar-betoniști, șoferi, mecanici, bucătari și alte categorii socio-profesionale în lumea politicului, fără o educație minimă, este exemplul viu al unui concept greșit înțeles, adaptat la interesul clientelar românesc.
- Meritocrația este atât de sublimă la români, încât chiar lipsește cu desăvârșire. Firmele sau instituțiile publice promovează doar membri de partid sau rude ale acestora, amante sau pile angajate pe bază de atenții și pretenții. Toți se plâng că instituțiile nu evoluează, că ideile sunt puține și fixe, dar nimeni nu schimbă sistemul de selecție. La noi, nimeni nu e selectat pentru ce știe să facă, ci pentru ce poate să dea. Dacă mai scapă vreunul care chiar are habar de obiectul meseriei, atunci toată activitatea este îndreptată în direcția aceluia care, la un moment dat, va mai și greși. Normal că se face vinovat pentru tot ce merge rău în instituție sau firmă. Vorbim aici de cele românești, că firmele care se respectă, străine, selectează oameni competenți, că nu-și permit să piardă bani din cauza nepriceperii angajaților pe care îi mai și plătește. Posturile cele mai vânate sunt ținute la secret până ce-și manifestă dorința de agajare pe acel post doar unul din „tagma jefuitorilor„. Adică, „merită și el să-i dăm ceva, că a muncit în campanie!”Lipsa meritocrației se manifestă încă de la grădiniță și școala generală. Copilul a cărui mamă este mai „atentă” cu educatoarea/învățătoarea are și cele mai multe șanse la premiu sau alte distincții. Prin urmare, copilul crește cu convingerea că e cel mai bun și ce nu poate el să facă, vor face părinții lui. Motiv pentru care, atunci când ajunge la maturitate nu prea știe cam ce are de făcut și intră în anturaje dubioase. Rare sunt cazurile de redresare.
