Deputatul liberal argeșean, Dănuţ Bica, este de părere că pentru rezolvarea tuturor problemelor existente la ora actuală în România ar fi adoptarea moținii de cenzură și asumarea guvernării de către opoziția parlamentară, în fruntea acesteia aflându-se Partidul Național Liberal. În opinia acestuia, Guvernul Dăncilă ar trebui demis.
„În ultimii aproape 150 de ani, majoritatea covârşitoare a deciziilor prin care s-a realizat modernizarea României au fost adoptate şi implementate de către guvernările liberale. În privinţa resurselor umane, nici măcar nu se poate face comparaţie între specialiştii de care dispune PNL şi personajele politice demne de ‘cascadorii râsului’ precum Dăncilă, Andruşcă, Daea, Cuc, Mişa şi alţii aflaţi pe o listă extrem de lungă pe care i-a promovat actuala coaliţie guvernamentală. Mii de membri PNL sunt incomparabil mai competenţi pentru a deţine funcţii de răspundere în structurile de stat decât cei care au ocupat accidental fotoliile de ministru în Guvernele Dragnea. PNL este organizat în baza unui set de principii liberale, pro-dezvoltare şi modernizare, spre deosebire de partidele aflate acum la putere, care seamănă mai mult cu nişte grupuri organizate în scopuri mai puţin legale. Soluţiile prioritare ale PNL pentru problemele actuale ale societăţii le reprezintă modernizarea infrastructurii de transport prin relansarea investiţiilor şi utilizarea integrală a fondurilor europene, descentralizarea financiară, predictibilitatea politicilor fiscale, reabilitarea infrastructurii şcolare şi a celei sanitare, creşterea bunăstării populaţiei prin mărirea pensiilor, salariilor, alocaţiilor, dar fără o majorare pe măsură a preţurilor. PNL, spre deosebire de PSD sau ALDE, atunci când va guverna va impune transparenţa cheltuirii banilor publici, va stimula munca, va sprijini agenţii economici oneşti şi va combate cu fermitate evaziunea fiscală.
În consecinţă, îmi exprim speranţa că parlamentarii responsabili, de la toate partidele, inclusiv de la PSD şi ALDE, vor conştientiza că există toate motivele pentru ca acest Guvern incompetent să fie demis prin adoptarea moţiunii de cenzură care va fi iniţiată în perioada următoare de senatorii şi deputaţii PNL şi ai altor partide de opoziţie, vor pune interesele cetăţenilor înaintea obligaţiilor de partid şi avantajelor personale şi vor alege să voteze pentru a scăpa România din mâinile celor certaţi cu legea, mincinoşi dovediţi şi incompetenţi fără măsură”, a spus deputatul argeșean.


