Partidul Patrioților va marca un moment important în extinderea sa la nivel local prin lansarea oficială a Filialei Mioveni, eveniment programat pentru 20 decembrie 2025. Președintele organizației locale va fi antreprenorul local Cosmin Răileanu.
Zinca George Sorinel, Președintele Organizației Județene Argeș a Partidului Patrioților, va fi alături de conducerea centrală a partidului, cu prezența la eveniment a liderului și fondatorului partidului, Iulian Surugiu, alături de întreaga echipă de conducere.
Printre invitații de onoare se numără Zaharia Sorin, Prim-vicepreședintele Ștefan Birică, vicepreședinții Corneliu Crăciun și Opriț Ștefan Alexandru, Claudiu Mite (Președintele Organizației de Tineret), Dragu Marian (Trezorier) și Alexandru Ștefan (Secretar).
Evenimentul va îmbina aspectul politic cu tradiția românească, fiind organizată o pomană a porcului într-o atmosferă de sărbătoare specifică valorilor naționale pe care partidul dorește să le promoveze.
Presa locală și națională va fi prezentă pentru a marca acest moment de consolidare a structurilor locale ale Partidului Patrioților în județul Argeș.
Organizatorii speră că prezența conducerii centrale va conferi evenimentului „un plus de demnitate, unitate și spirit patriotic”, aducând împreună susținătorii valorilor naționale din regiune.
Evenimentul va avea loc în Mioveni pe 20 decembrie 2025.


