57 deţinuţi, printre care se numără tineri şi femei, custodiaţi de Penitenciarului Colibaşi, au participat astăzi la dezbaterea cu tema „Copilul şi teoria ataşamentului”, desfăşurată în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş.
Activitatea a avut drept scop informarea deţinuţilor părinţi în ceea ce privește efectul actelor sale aupra copiilor, încă din perioada nașterii și chiar conceperii acestora. Au fost abordate teme precum: importanţa relaţiei părinte-copil, prefigurarea unor achiziţii psihice încă din momentul naşterii copilului, maturizarea biologică a copilului, precum şi dezvoltarea secvenţială a cogniţiei sale.
Deținuții, față în față cu efectele actelor lor asupra copiilor
Niciun comentariu


