Home Fapt divers Două accidente într-o singură zi pe DN65

Două accidente într-o singură zi pe DN65

de Argeseanul
33 vizualizări

În urma impactului, Loganul a ajuns în șanț

Șoferul vinovat, alături de soția sa

Sibianul Nicoale Băra, de 68 de ani, conducea un Peugeot 306. în care se afla și soția sa, din direcţia Slatina –Piteşti, pe DN65. A fost de ajuns un moment de neatenție pentru ca acesta să piardă controlul mașinii, intrând pe contrasens. Şoferul a acroșat și a aruncat în șanț o Dacia Logan, condusă de Maria Pupăză, de 61 de ani, din comuna Izovru. Șoferița a suferit răni destul de grave, fiind transportată de urgență la spital. Din fericire, ambii conducători auto au avut centurile de siguranță și, conform primelor cercetări, nu consumaseră alcool. Pe ambele sensuri de mers s-au format coloane destul de mari, circulația fiind oprită timp de cel puțin o oră. Acesta este al doilea accident în această zonă în numai o zi. Ieri a avut loc un alt eveniment rutier, la doar 2 kilometri distanță, și acesta soldat cu o victimă, ca urmare a tamponării dintre o camionetă Dacia și un TIR. Se spune că aici este un străvechi cimitir, iar lumea vorbește despre faptul că de aceea au loc atât de multe incidente în trafic în acest loc.

Foto: Mihai Neacșu

Facebook Comentarii

Hai, scrie aici părerea ta despre acest subiect

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

            
  Un plus de informație pentru argeșeni

@2023 – All Right Reserved. Toate drepturile rezervate Argeș Plus TV | Un proiect realizat de PUNKTNET |

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00