
Pentru FC Argeş, etapa de sâmbătă programează partida de la Râmnicu Vâlcea, contra localnicei de la CSM, care este pe locul VIII cu 30 de puncte. Profesorul alb-violeților, Iordan Eftimie, este încrezător în elevii săi și spune că aceștia au toate șansele să obțină un rezultat bun. Înaintea acestui joc, piteștenii sunt pe locul XI cu 26 de puncte, la egalitate cu Mureșul Deva, și cu 4 puncte mai avansaţi decât ocupanta poziției a XIII-a, prima retrogradabilă, ACU Arad. Eftimie are încă emoții în ceea ce privește lupta pentru menținerea în eșalonul secund, dar crede că băieții vor reuși să se salveze. „Să ştiţi că sunt destul de optimist înaintea acestui joc şi am încredere că nu vom pierde acest meci. Am văzut că nici ei nu au mai folosit în ultimul timp jucătorii cu experienţă. Mergem acolo să câştigăm pentru că ar fi foarte importantă pentru noi o victorie, mai ales că şi ei au în componenţă mulţi jucători tineri. Din punct de vedere matematic nu suntem scăpaţi de grijile retrogradării. Privind la etapele ce au mai rămas de disputat şi la ce program mai avem în ultimele meciuri, putem să spunem că mai avem nevoie măcar de victoria din partida cu Arieşul Turda. Cu trei puncte acolo şi cu trei puncte din jocul cu Silvania, pot să spun că suntem în mare parte scăpaţi de aceste griji ale retrogradării”, a subliniat tehnicanul piteștean.
„Îmi pare rău că se termină campionatul”

În poarta piteștenilor se află de trei etape Dănuţ Fundulea. Acesta îl înlocuiește pe Mirel Bolboaşă, exclus din lot din motive disciplinare. Chiar și antrenorul său recunoștea după meciul cu ACU Arad că valoric este sub Bolboașă, dar acesta este fericit că a primt șansa de a fi titular. „În primul rând vreau să mulţumesc frumos celor care au avut încredere în mine şi mi-au oferit această şansă de a apăra la FC Argeş. Sincer, nu credeam că o să primesc această oportunitate. Nu pot să spun dacă am avut jocuri bune sau nu, aici doar domnul Dumitrescu, antrenorul cu portarii, sau domnul Iordan Eftimie pot să spună dacă este bine sau nu ce am făcut eu. Îmi pare rău că acest campionat se apropie de final pentru că aş fi vrut să mai fie câteva etape. Nu pot decât să îmi doresc să fac meciuri la fel de bune în continuare şi să profit de fiecare oportunitate care mi se va acorda”, a punctat Fundulea.
Foto:Mihai Neacșu


