După trei săptămâni de reflecție, am înțeles, mai bine mai târziu decât niciodată, faptul că mandatul de deputat obținut în 2016 reprezintă expresia votului dat Partidului Social Democrat de către cetățenii din județul Argeș.
Consider că decizia de trecere la o altă formațiune politică reprezintă o formă de distorsionare a votului din Parlamentul Romaniei și că, ceea ce înseamnă reprezentativitatea cetățenilor, se anulează.
De asemenea, nemulțumirile punctuale și personale nu pot fi puse în balanță cu rolul major al conducerii PSD Argeș, al tuturor primarilor PSD din județ, al reprezentanților de organizații, al celei mai mari și puternice organizații PSD, cea a Municipiului Pitești, în alegerea mea ca deputat.
Drept
urmare, începând de astăzi, mă regăsesc
în organizația municipală a PSD Pitesti
și vreau să reprezint, prin votul meu, așa cum am făcut-o de la începutul
mandatului până astăzi, fără nicio sincopă, interesele celor care mi-au dat
votul, ale tuturor cetățenilor județului Argeș.
Deputat, Nicolae Georgescu