Puţină tăcere nu ar strica, ba din contră. Un pic de repaus pe scena politică, un pic de echilibru în mass-media, puţină cumpătare nu ar strica nimănui, mai ales în aceste momente în care zilnic avem parte de câte o lovitură de teatru. Tragedii se petrec în fiecare zi, mor din ce în ce mai mulţi oameni tineri, copii şi lumea noastră a luat-o la trap, dezordonat şi debusolant fără ca nimeni să-i mai poate pună frână.
În aceste zile ne-am dori cu toţii puţină linişte, un pic de calm. Ce bine ar fi ca pentru câteva zile agitaţia să fie pusă pe silenţios, ca lumea întreagă să tacă puţin, ca noi toţi să ne luăm răgazul de a gândi fără a mai vorbi şi să ne oprim puţin din a vorbi fără să mai şi gândim. Ce reconfortant ar fi să ne trezim într-o dimineaţă şi să auzim doar cântecul păsărilor şi nu zgomotele oraşului, să ascultăm doar liniştea şi nu zumzetul mobilelor şi vorbele precipitate ale celor care depind de ele. Oare, după o astfel de zi, am privi cu toţii lumea altfel, am fi ceva mai buni, mai atenţi şi mai echilibraţi?
Oare cum ar fi dacă politicienii ar fi reduşi la tăcere măcar o zi, dacă li s-ar opri cuvintele în gât dintr-o dată şi lui Ponta şi lui Băsescu şi tuturor celorlalţi. Cum ar fi dacă nu i-am auzi şi vedea măcar o zi pe niciunul şi nu am fi obligaţi să ne amintim de ei?
Cred că de asta avem toţi nevoie. De linişte. Dacă ar fi posibil, ar trebui impusă prin lege o astfel de zi în fiecare lună. O zi în care să nu se poată circula cu maşinile, în care să nu transmită programe tv nicio televiziune, în care talk-show-urile şi analiştii să fie interzişi prin lege, în care radiourile să tacă şi toată lumea să fie obligată, ca printr-un jurământ al tăcerii, să nu scoată nici un sunet.
Ori dacă tăcerea nu este posibilă şi pe analiştii şi comentatorii politici nimeni nu-i poate opri să bată din gură precum morile stricate, măcar o zi să fie scoşi din program, cu forţa. Cum ceea ce am prezentat mai sus este un scenariu la limita imposibilului, măcar fiecare dintre noi putem încerca pe rând, ne putem impune propria noastră linişte. Putem refuza din când în când toate zgomotele inutile, fie ele vorbe sau „fapte”, putem sancţiona ignorând, câteodată, oamenii care nu ne spun nimic deşi vorbesc teribil de mult şi putem încerca să ne construim propriul echilibru. Aşa am reuşi, poate, să fim mai puţin debusolaţi, mult mai greu influenţabili şi manipulabili, mai conştienţi şi mai lucizi, mai capabili să facem alegeri corecte şi normale. Adevărul nu-l poţi auzi când îţi ţipă atâta minciună în urechi în fiecare zi şi nu îl poţi citi decât printre rânduri sau vedea doar dincolo de imagini.
