Un elev în vârstă de 14 ani a fost bătut de alți minori în timp ce se întorcea de la școală. Incidentul a avut loc ieri, în municipiul Pitești, în jurul orei 18:00. Mama băiatului a depus plângere la Poliție, iar acum se fac cercetări, pentru a se stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. De asemenea, băiatul a fost dus astăzi la Spitalul de Pediatrie Pitești, pentru investigații.
„În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare, iar verificările continuă, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, stabilirea împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut și luarea măsurilor legale care se impun.
Reamintim faptul că, polițiștii argeșeni, prin Biroul Siguranță Școlară, Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității și polițiștii de proximitate, desfășoară, permanent, activități preventiv-educative, alături de alte instituții cu atribuții în domeniu, pentru reducerea violenței și creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ și în zona adiacentă acestora, transmite IPJ Argeș.
Foto descriptiv, sursa: realitatea.net