FC Argeș nu traversează deloc o perioadă fastă din punct de vedere sportiv. Echipa este în cădere liberă, iar promovarea pare a fi o Fata Morgana. Eșecul suferit în deplasare, în runda precedentă, 0-2 în fața celor de la Ceahlăul Piatra Neamț, a învolburat apele și mai mult în vestiarul echipei din Trivale. Antrenorul Eugen Neagoe se pregătește să facă schimbări majore în lot. Primul jucător la care a renunțat este mijlocașul Alexandru Răuță, însă urmează mulți alții. Neagoe i-a spus lui Răuță (31 ani, foto din emisiunea Argesplus) că intenția sa este aceea de a întineri lotul, iar el nu mai poate ajuta echipa. Vestiarul alb-violet stă pe un butoi de pulbere, fiind șanse foarte mari să izbucnească un scandal în toată regula.
Ultimul joc oficial al anului
Mâine, de la ora 20, pe stadionul din Mioveni, FC Argeș primește vizita unei alte grupări aflate în suferință, CSC Dumbrăvița. Considerați la începutul sezonului favoriți în lupta pentru promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc, alb-violeții ocupă în prezent doar locul 16, având numai 15 puncte acumulate. De partea cealaltă, Dumbrăvița se află pe locul 11, cu 19 puncte,și vine în Argeș cu gândul de a pleca acasă cu toate punctele puse în joc.
Cu Eugen Neagoe pe banca tehnică a echipei, FC Argeș a disputat cinci partide, obținând un singur succes. Mai mult, argeșenii au ajuns la trei eșecuri consecutive, toate fără gol marcat.
După jocul de mâine, jucătorii de la FC Argeș vor intra în vacanță.
EXCLUSIV! FC Argeș i-a reziliat contractul lui Alexandru Răuță!

Lasă un comentariu