Doi tineri din Piteşti, pasionaţi de alpinism şi ciclism montan, împreună cu un timişorean şi un bucureştean vor porni într-o expediţie aparte de alpinism şi ciclism, pe Aconcagua. Cristian Tzecu, din Timişoara, Cătălin Neacşu şi Mihai Emil Isar din Piteşti şi Andrei Cupaciu din Bucureşti au pornit spre vârful Aconcagua (6962 de metri), care este cel mai înalt vulcan din lumea. Expediţia este organizată de către Asociaţiile „De Partea Ta” şi „Impact în Societate”, ce patru urmărind să stabilească o premieră mondială.
Cel mai înalt munte din America
Expediţia va începe din 10 ianuarie şi se va încheia pe 2 februarie, cu partea de escaladă pe stâncă, extrem de dificilă. Cerro Aconcagua, situat în Argentina, este cel mai înalt munte din ambele Americi, din emisfera sudică, şi cel mai înalt munte din afara Asiei, fiind unul din seria „Seven Summits” (cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent).
Cei patru îşi propun ascensiunea vârfului Ojos del Salado, folosind bicicletele, dacă se poate până la capătul drumului, la cota 6000. De acolo până pe vârf, ruta va fi abordată în manieră alpină. Ar reprezenta premiera mondială urcarea cu bicicleta pe cel mai înalt vulcan din lume.
Expediţie pentru persoanele cu dizabilităţi
Expediţia celor patru alpinişti are ca scop susţinerea cauzei persoanelor cu dizabilităţi în societate, iar proiectul lor se întinde pe o perioadă de doi ani, începând din decembrie 2011 şi implică traversarea Patagoniei şi realizarea unui reportaj multimedia despre specificul socio-cultural şi cadrul geografic al zonelor vizitate şi escaladarea vârfurilor Aconcagua şi Ojos del Salado. La întoarcere va fi organizată o expoziţie foto itinerantă, realizarea unui film de metraj mediu, care vor putea fi văzute în mai multe oraşe din ţară.



