24 de iubitori ai aventurii şi ineditului, în marea lor majoritate cetăţeni străini, şi-au petrecut noaptea dintre ani la restaurantul celui mai nou Hotel de Gheaţă construit la Bâlea Lac. Turiştii au beneficiat de un “tratament culinar” cu adevărat deosebit, ce conţine mâncăruri din cele mai sofisticate, cum pot fi găsite în marile restaurante ale Europei, toate acestea fiind asortate cu vinuri din cele mai bune, dar şi cu alte băuturi fine. O parte a meniului din noaptea de Revelion a fost servită pe platouri de gheaţă, iar unele dintre băuturile din celebrele pahare de gheaţă.
Pe lângă măncărurile şi băuturile sofisticate, cei ce au ales “palatul de cleştar” de la Bâlea Lac pentru petrecerea celei mai importante nopţi a anului, au avut parte de un program muzical special pregătit, precum şi de mai multe surprize ale organizatorilor.
La finalul petrecerii, cei mai mulţi dintre clienţii Ice Restaurant s-au retras în camerele amenajate în Hotel of Ice si au încercat, unii pentru prima dată în viaţă, experienţa deosebită de a dormi înconjuraţi de gheaţă, la o temperatură apropiată de 0 grade Celsius.
Anul acesta, solicitările pentru cazare şi masa de Revelion în mirifica locaţie de la Bâlea Lac, unică în regiunea de sud- est a Europei, au fost foarte mari, depăşind cu mult capacitatea acestui obiectiv. Primele rezervări pentru Revelionul 2012 la Hotel of Ice Bâlea Lac au fost făcute încă din vară.



