Salvamontiştii argeşeni, împreună cu cei din Franţa se ocupă, zilele acestea, de echiparea canionului din Valea lui Stan, din comuna Arefu. Doi francezi, specialişti recunoscuţi la nivel mondial în operaţiunile de salvare din canioane, lucrează împreună cu salvamontiştii din Argeş.
Argeşul, înfrăţit cu Savoia
Acţiunea comună a salvamontiştilor argeşeni şi a francezilor se înscrie în cadrul cooperării Argeş-Savoia, evenimentul desfăşurându-se în perioada 4-11 septembrie. Cincisprezece salvatori montani argeşeni din formaţiile componente (şefii de formaţii împreună cu şefii de echipe) sunt instruiţi în canioning şi salvare din canioane, de către doi specialişti francezi. Jean-Lou Eberhard este şeful comisiei tehnice în cadrul serviciului de salvare francez, iar Francis Petex este unul dintre specialiştii în canioane din Savoia, „creierul” amenajării tuturor canioanelor din departamentul francez Savoia, care este înfrăţit cu judeţul Argeş din 1993. Cu aceasta ocazie, se urmăreşte şi echiparea Văii lui Stan pentru practicarea acestui sport, care a început să aibă din ce în ce mai mulţi pasionaţi în ţara noastră.
Francezii au adus un utilaj de salvare de peste 10.000 de euro
Francezii au venit în Argeş şi cu un cadou destul de folositor pentru Salvamont, un troliu care valorează peste 10.000 de euro. „Prima parte a antrenamentului se desfăşoară în canionul Valea lui Stan din comuna Arefu, după care grupul de salvatori montani îşi va schimba mediul în care se antrenează, întrucât cei doi salvatori montani francezi au venit cu o donaţie pentru omologii argeşeni, un troliu portabil nou, pentru intervenţiile în abrupt, dispozitiv cu care patru dintre salvamontişti au mai lucrat în Franţa, în noiembrie, anul trecut”, spune Ion Sănduloiu, şeful Salvamont Argeş. Acest troliu portabil asigură intervenţia în zonele de abrupt în care pot rămâne alpinişti blocaţi, dar poate fi folosit pentru extragerea victimelor accidentelor auto petrecute în zone foarte accidentate, unde accesul este foarte problematic.





