Clădiri vechi, locuri abandonate, tuneluri, mansarde vechi, curți acoperite de buruieni, locuri în care, de cele mai multe ori, pătrunderea în interior e un risc asumat dar care la final este încununat de satisfacția că „AZI AM MAI DESCOPERIT CEVA INTERESANT, AZI AM MAI AFLAT SAU AM MAI CREIONAT O POVESTE!”. Cam în acest fel s-ar traduce, mai pe scurt, explorările urbane făcute aproape săptămânal prin locurile de mult uitate ale Bucureștilor de altădată și nu numai.
O îndeletnicire frumoasă, captivantă, îmi dezvăluie o față mai puțin cunoscută publicului larg, dar totodată scoate la lumină, din păcate, un aspect extrem de trist: nepăsarea, indiferența, față de lucruri și locuri cu adevărat valoroase care în vremuri de demult au însemnat ceva.
Recent, într-una dintre plimbări, l-am reîntâlnit, după mult timp, pe „OMUL DE TINICHEA”. Preț de câteva momente, m-am reîntors în copilărie, la povestea lui FRANK BAUM dar și la emisiunile despre vechiul București, emisiuni pe care, de la o vârstă fragedă, le urmăream împreună cu mama și cu bunica. Aveam câțiva anișori când l-am văzut pe „OMUL DE TINICHEA” de pe Calea Moșilor. Nu nu este cel din povestea știută de toți copiii mari și mici. Este cel care, de mulți ani, străjuiește acoperișul uneia dintre casele-monument ale Bucureștilor.
Mergeam la pas, încercând să descopăr alte și alte locuri de poveste, când, l-am revăzut. E la fel de semeț și de ager, chiar dacă trecerea timpului i-a pictat armura cu pete ruginii și i-a mai înăsprit figura. „Bine te-am regăsit, vechi prieten!”, îmi spuneam, în gând, stăpânindu-mi emoțiile.
Și totuși, ce e cu acest personaj desprins, parcă, din vremuri de demult?
Având o înălțime de 3,5 metri, „Omul de Aramă”, „Cavalerul în armură” sau „OMUL DE TINICHEA” cum l-am numit eu, este lucrarea lui Alexandru Dimitriu, cunoscut tinichigiu ornamentist. Statuia înfățișându-l pe cavalerul cu armură și având în mână un ciocan, a fost amplasată pe acoperișul casei ca un semn distinctiv al apartenenței lui Dimitriu la breasla meșteșugarilor fierari.
Născut în „dulcele Târg al Ieșilor”, în anul 1871, Alexandru Dimitriu va rămâne o figură emblematică ce își va pune amprenta unei măiestrii incontestabile asupra mai multor clădiri din București.
După absolvirea Școlii de Meserii din Iași, va lucra pentru mai multe ateliere din Viena, Paris și Dusseldorf, în perioada 1889-1894.
Întors în țară, va începe o colaborare, cu renumitul arhitect IOAN BERINDEY, în realizarea unei statui a unui cavaler din fier, pentru Palatul Culturii Iași. Aceeași temă, a cavalerului în armură, se va regăsi, trei decenii mai târziu, în București, pe acoperișul casei cu numărul 29, de pe strada EPISCOP RADU, dar și pe strada Banul Manta, pe acoperișul clădirii Primăriei din Sectorul 1.
La recomandările arhitectului JULIUS REINECKE, Alexandru Dimitriu și-a pus amprenta măiestriei sale incontestabile inclusiv în realizarea acoperișurilor pentru Palatul de la Miclăușeni și pentru Palatul Grigore Sturdza din București, acesta din urmă fiind, din păcate, demolat în anul 1945.
Alte clădiri din București, pentru care a mai executat lucrări sunt: Palatul Patriarhiei, cupola împodobită cu statuia unui vultur cu aripile desfăcute, acoperişurile bisericilor Sf. Voievozi, Precupeţii Vechi, Popa Tatu şi Sf.Silvestru, Primaria Capitalei ( 1906-1910) conform schitelor arhitectului Petre Antonescu și cupola metalică a Ateneului Român (1912-1915 ).
Foto: OTILIA BERCARU – galerie personală *** Toate drepturile rezervate!