Și iată-mă, drag cititor, privitor și călător în timp, în postura cea mai dragă mie, adică aceea de povestitor vizual, de explorator urban mereu cu setea de a descoperi noi locuri și de a crea povești pe care mai apoi să ți le aștern aici.
Din nou a fost week-end, din nou a fost zi de plimbare prin Bucureștii de altădată. „Cam frig, afară, mon cher!”, ar spune unii și alții, mai comozi din fire, stând în fotoliu și învelindu-se și mai mult în pătura călduroasă, în timp ce își sorb, cu poftă, ceaiul aburind. Da, frig, mon cher, așa este, având în vedere că ne aflăm în luna lui undrea! Dar nu și pentru noi cei care, week-end de week-end, ne adunăm și mai apoi o luăm la pas spre locuri de mult uitate. Odată ce știi că urmează să descoperi ceva frumos, sa afli o nouă poveste, parcă nici frigul sau vântul nu ar mai vrea să te supere.
Cum spuneam, iată-ne, din nou, la drum și cu aparatele foto la purtător, îndreptându-ne către un nou loc de poveste: VILA ȘTEFAN MINOVICI, sau, cum îi voi spune eu, de acum încolo, „VILA CU 2 DOBREȘTI”.
Ce este cu această casă și de unde supranumele pe care i l-am găsit eu, urmează să aflați în rândurile de mai jos.
Mergând la pas, pe una dintre multele străzi cu case vechi, din București, la un moment dat ochiul meu s-a oprit asupra unui loc pe care îl mai văzusem în urmă cu câteva luni, când mă aflam tot într-o plimbare în ideea de a fotografia diverse case vechi care reușeau să îmi atragă atenția fie prin elementele de arhitectură, fie prin aerul misterios. Fiind doar în trecere, atunci, am reușit să surprind câteva imagini doar din exterior, deși interiorul, atât cât reușea să se întrevadă printre ferestrele sparte, trăda existența a ceva ce trebuia neapărat să privesc. „Nu-i nimic, mai ajung eu aici!”, mi-am spus atunci în gând dar întristându-mă ca un copil rămas fără jucăria preferată.
Recent, căutând noi locuri de vizitat, mi-am adus aminte de „casa cu fațadă roz-somon și ornamente albe”. Din nou, becul minții a început să pâlpâie, rău de tot, mai mai să intre pe avarii. „E clar, de data asta vizita va fi una completă: exterior și interior!”
Și ca de fiecare dată, am intrat. Cum era de așteptat, partea frumoasă, atât cât mai există din ea, chiar era acolo.
Vila ȘTEFAN MINOVICI, deoarece despre ea este vorba, încă păstrează în ea urmele unei arhitecturi cu adevărat somptuoase, mărturie stând coloanele din marmură, basoreliefurile, plafoanele sculptate și oglinzile care încă se mai păstrează parțial. De altfel, la exterior am putut vedea și o serie de ornamente de inspirație neoclasică.
Documentându-mă din câteva surse din mediul on-line, aveam să aflu că frumoasa vilă a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, după schițele arhitectului R. NEDELESCU, în stic eclectic, având interiorul decorat cu elemente preluate din stilul LUDOVIC al XVI-lea. Casa care inițial a purtat numărul 18, nu 24 ca în prezent, dispunea de un teren cu o suprafață totală de 1.065 mp. Aici se aflau 2 corpuri de clădire, primul fiind cel care la subsol avea calorifer, 2 cămări, hol, bucătărie, o cameră destinată servitorilor, iar la parter 5 camere, hol, baie și pod . În cel de-al doilea corp al casei au existat: garajul, magazia, spălătoria, cameră destinată servitorilor, 2 pivnițe și pod.
„CASA CU 2 DOBREȘTI”…
De unde acest nume? Potrivit datelor pe care le-am găsit în surse, se pare că imobilul ar fi aparținut fie lui DEMETRU (DEMETRIE) I. DOBRESCU, cel supranumit și primarul „TÂRNĂCOP”, cel care a dat Bucureștiului de altădată o nouă fațadă, cel care a scăpat Capitala de aerul balcanic, fie i-a aparținut lui DUMITRU T. DOBRESCU, un profesor care preda limba greacă și limba latină la Seminarul „SFÂNTUL NIFON”. Acesta din urmă a fost căsătorit cu TEODORA MIRONESCU și a avut o fiică, VICTORIA. În anul 1894, la data de 18 septembrie, VICTORIA DOBRESCU s-a căsătorit cu chimistul STEFAN MINOVICI, nimeni altul decât fratele cunoscutului medic legist MINA MINOVICI și al profesorului NICOLAE MINOVICI.
VICTORIA MINOVICI (n. DOBRESCU), a fost proprietara de drept a locuinței din București dar și a unei moșii din localitatea argeșeană Morăști. Aici, la Morăști, în anul 1928, soții Minovici își vor construi reședința de vacanță.
DE LA DUMITRU T. DOBRESCU, LA DEMETRIE (DEMETRU) I. DOBRESCU…
Și dacă tot povestim despre trecutul casei de la numărul 24, să ne oprim puțin și asupra lui DEMTERIE I. DOBRESCU, cel despre care se spune că ar fi locuit și el tot aici.
Despre DEMETRIE sau DEM I. DOBRESCU, se spune că, în perioada interbelică, mai exact între anii 1929-1934, a ocupat funcția de primar al Bucureștiului. Pe întreaga perioadă a mandatului său, acesta a reușit să transforme orașul în ceea nostalgicii numesc și astăzi „MICUL PARIS”, a reușit să îi facă pe bucureșteni să-și iubească orașul și să-i dezvețe de obiceiurile „balcanice”.
Pe parcursul mandatului de primar și datorită sau din cauza ideilor sale pe care le-a pus în practică, Dem I. Dobrescu și-a primit mai multe supranume: Primarul “Kemal Pașa”, “Ataturk de la Primărie” sau “Nebunul de la Municipiu” sunt doar câteva dintre acestea.
De ce i se spunea “Nebunul de la Municipiu” sau „Ataturkul”? Deoarece deranja interesele politicienilor și ale negustorilor vremii prin faptul că demola, expropia, dădea amenzi, impunea reguli. Curajul său nu a fost lipsit și de reacții contra, venite din partea celor deranjați: în anul 1933, la data 13 noiembrie, când mai avea un an de mandat, Dem. I. Dobrescu a fost demis în mod subit. În locul său venind adversarii. O astfel de acțiune scandaloasă nu avea cum să rămână fără ecou, drept pentru care, cetățenii orașului au ieșit în stradă. În urma protestului, fostul primar va fi repus în funcție.
PRIMARUL „TÂRNĂCOP”…
Acest supranume comic ascunde, de fapt, spiritul practic de care DEM I. DOBRESCU a dat dovadă în anii de mandat:
- a lărgit, a aliniat și a modernizat străzile, chiar și Calea Victoriei
- datorită inițiativelor lui, periferia, Șoseaua Dudești, Strada Colentinei, Calea Griviței, Calea Rahovei, Pantelimon, Calea Văcărești, au fost sistematizate
- a luat inițiativă în realizarea unor ample lucrări edilitare privind pavajul, iluminatul electric, canalizare, apa
- a făcut lucrări de modernizare a Piaței Universității dar și a Piaței Cercului Militar.
Deoarece își petrecea pe șantiere cea mai mare parte din zi, locuitorii l-au supranumit “Primarul Târnăcop”.
Indiferent dacă a locuit sau nu, în casa de la numărul 24 (fostă 18), din strada Popa Rusu, DEM I. DOBRESCU va rămâne o figură emblematică a Bucureștiului interbelic.
Revenind asupra casei în care ar fi locuit și DUMITRU T. DOBRESCU, aceasta avea să treacă printr-un lung șir de transformări pentru ca, în zilele noastre să rămțnă doar o amintire a ceea ce a fost odată.
-1950-1960 casa va fi sediu de redacție pentru revista „CULTUL MOZAIC și mai apoi sediu pentru biblioteca comunității evreiești.
-După închiderea bibliotecii, casa va fi preluată de către o altă persoană, aceasta din urmă restaurând-o. Nu a durat foarte mult, însă, și a fost din nou abandonată. Am putea spune că a avut soarta nefericită pe care o au cele mai multe dintre casele vechi ale Bucureștiului.
-1961 este anul în care Victoria Minovici, rămasă între timp văduvă, donează imobilul Facultății de Farmacie din București, în scopul creerii unei Case de Cultură a Studenților. Potrivit actului de donație nr. 2736 din data de 26 octombrie, anul 1962, act emis de către Notariatul de Stat al RPR și al Bucureștiului, casa este în proprietatea ASOCIAȚIEI MEDICALE ROMÂNE. Reprezentanți acesteia, au onorat actul familiei Minovici, însă din păcate fără a încerca, măcar, să găsească soluții și resurse pentru ca imobilul să fie restaurat.
Din păcate, la momentul actual, Vila Ștefan Minovici se află în stadiu avansat de degradare, chiar dacă în interior au început, la un moment dat, lucrări de consolidare,de restaurare.
Foto: OTILIA BERCARU – arhivă personală – TOATE DREPTURILE REZERVATE! –
