Și a fost weekend! Și daca a fost, cu siguranță am avut o nouă destinație de vizitat și de explorat. Deși puteam alege multe altele, în minte mi-a rămas un fost conac situat în localitatea Balotești. Aproape de București, aproape „de casă”, să-i spunem.
Apucasem să mă informez puțin asupra locului pe care urma să-l vizitez și din ce scria pe diverse bloguri de călătorii, plimbări ș.a.m.d., accesul în curte nu părea a fi unul anevoios dar obiectivul figurează ca fiind supravegheat. „Așa, și?”, mi-am zis în gând și de data aceasta. Cumva tot îl vizitez!
Locul pe care urma să-l explorez după bunul plac, este conacul în care a locuit inginerul-industriaș ION BUJOIU.
Cine a fost acesta dar și câteva repere despre frumosul conac, aflați în rândurile care urmează.
După cum spunem și mai sus, accesul nu a fost unul foarte greu, deși în momentul în care am ajuns în fața clădirii am observat că este destul de expusă ochilor mai indiscreți: în imediata apropiere există o stație de butelii, apoi vis-a-vis sunt case. Case ale căror locuitori păreau destul de curioși la vederea unor persoane total străine de acel loc. Cu siguranță și-au dat seama cam ce era cu „acel grup ciudat” apărut așa, ca din senin, fix acolo. Dar nu am fost chestionați.
După ce ne-am învârtit câteva minute bune în căutarea unei căi de acces nu atât de „în văzul tuturor”, totuși, ne-am dat seama că de fapt chiar trecuserăm pe lângă locul pe unde se poate intra. Nu voi detalia aici, partea aceasta, din motive lesne de înțeles. Chiar dacă nu avem de a face cu o clădire a cărei scară să fie prăbușită cu totul, vorbim tot despre un loc abandonat, vorbim despre un loc unde indicat este să cercetezi atât podeaua, cât și tavanul, deoarece riscul de a te alege cu ceva căzut în cap sau cu căzături de la înălțime este unul destul de mare.
Am reușit să pătrundem în curtea conacului, o curte care se întinde pe o suprafață mare. La prima vedere, peisajul toamnei a fost cel care pe mine a reușit să mă fure. Fără să exagerez, toamna acestui an mi se pare cea mai frumoasă: mi-a dat și încă îmi dă ocazia să las imaginația să lucreze cum știe ea mai bine. Din acest motiv, nu există nici măcar o zi fără să fotografiez ceva (frunze, trandafiri tomnatici, necuvantatoare, pomi, alei, bănci, frunze căzute pe bănci sau pe jos). Mă bucur ca un copil de toate frumusețile din jurul meu.
Dar să revenim asupra locului unde am ajuns. Încă de dinainte să pătrundem în interior, nu am putut să nu îi remarcăm multitudinea de elemente arhitecturale, cele predominant neoromânești, dar și cele tradiționale care seamănă foarte mult cu cele ale porților din lemn întâlnite în mai multe zone ale țării. (foto)
Potrivit informațiilor pe care le-am găsit în spațiul on-line, conacul a fost construit în perioada interbelică, mai exact în anul 1910, la comanda lui Ion Luca Niculescu, membru al unei familii liberale de comercianți și industriași bucureșteni. Construcția a fost realizată după planurile arhitectului Statie Ciortan, un reprezentat important al primelor decenii ale secolului XX atunci când vorbim despre arhitectura neoromânească.
Ion Bujoiu a fost inginer stagiar la Câmpina, la scoietatea “Steaua Romana” si apoi a primit funcția de director general al Societatii Lupeni, pentru ca, după aceea, sa lucreze la Societatea PETROȘANI pana in anul 1945.
16 ani mai târziu, în 1926, conacul ajunge în proprietatea sa. Ion Bujoiu a fost unul dintre apropiații regelui Carol al II- lea). Între anii 1937 și 1939, a ocupat funcții înalte în cadrul Ministerul Industriei și Comerțului și in cel al Economiei. A mai detinut și o serie de functii importante cum ar fi: a vicepresedinte al UGIR (Uniunea Generala a Inginerilor din Romania), președinte al Asociației Industriilor Metalurgice si Miniere sau membru în Consiliul Superior de Mine.
Povestea industriașului nu este una cu final fericit. Acesta este arestat de către Regimul Comunist și condamnat pe viață la muncă silnică. Au fost judecați, în același proces, Auschnitt, Gheorghe Manu, Horia Măcellariu sau Nicolae Pătraşcu. În anul 1956, la data de 20 mai, Ion Bujoiu se stinge din viață pe un pat de spital al Închisorii Văcărești.
După moartea sa, statul avea dreptul de preempțiune privind tranzacționarea conacului de către moștenitorii familiei Bujoiu.
Având un număr de 16 camere, mansardă și demisol, domeniul și conacul însumează o suprafață de 17.000 de metri pătrați. Potrivit unor informații care datează din anul 2019, clădirea-monument istoric categoria B. Cod LMI: IF-II-m-B-1526, a fost scoasă la vânzare pentru suma de 1.000.000 de euro. În prezent, prețul proprietății este de 790.000 de euro și este inclus într-un proiect de dezvoltare imobiliară.
Interiorul clădirii este gol, singura piesă care a mai rămas „în picioare” este șemineul din cărămidă roșie. O altă „pată de culoare” rămasă în ceea ce a fost cândva CONACUL BUJOIU, este și faianța încă nedesprinsă în totalitate de pe pereți.
Priveliștea din interior, deși dezolantă, are un aer aparte. Poate s-a datorat acest aspect și faptului că, la momentul vizitei din weekend, ziua era una însorită, razele ce pătrundeau prin ferestrele sparte dând naștere multor umbre și forme și îmbrăcând locul într-o aură de poveste, totul acompaniat de culorile calde ale toamnei.
Un loc de poveste, atât în interior cât și în afară. Dacă la vizita trecută, Conacul Oteteleșanu părea desprins parcă din poveștile de Crăciun, Conacul Bujoiu cu siguranță se regăsește în cele cu parfum de toamnă. O toamnă târzie dar frumoasă. Nu am putut să nu îmi imaginez și de data acesta cum arăta casa în vremurile ei bune, în vremurile când era locuită.
Astfel de locuri, nu doar că te fac să vrei să pătrunzi în inima lor pentru a le afla povestea. Te fac să vrei să mai rămâi acolo si să creezi o nouă poveste vizuală sau o nouă poveste scrisă.
Din păcate, însă, deși noi am stat cumva pe loc, timpul nu a fost de aceeași părere și ne-a cam grăbit pașii. O altă destinație aștepta să fie descoperită și să ne spună povestea ei.
Foto; OTILIA BERCARU -galerie personală – TOATE DREPTURILE REZERVATE!!!
