M-am gândit în ce gen sau format compoziţional să situez cartea „Libertate cu zurgălăi” a lui David Ilina, profesor de filosofie la Colegiul Naţional Liceal „Alexandru Odobescu” din Piteşti. Din punct de vedere formal, cartea este o culegere de articole şi eseuri, publicate de autor într-o serie de reviste de cultură. Din punct de vedere tematic, în spatele acestor compoziţii filosofico-literare regăseşti atitudinea unui moralist, în accepţiunea sănătoasă a termenului. Problema – la care am reflectat eu însumi – este cum, în calitate de profesor, după o experienţă îndelungată, adesea de rutină, să nu devii prizonierul anumitor mecanisme didacticiste? De scăpat de acest tip de experienţă, dacă este să fim sinceri, nu scapă nimeni, important este cum o sublimezi. În cazul de faţă, lectura şi scrisul de dragul scrisului, al comunicării, reprezintă o bună terapie interioară, un exerciţiu al minţii şi un dialog cu sine însuşi, prin încercarea de punere în ordine a ideilor şi a sentimentelor.
Titlul cărţii, Libertate cu zurgălăi, trădează, de altfel, propensiunea moralizatoare a autorului. Asocierea celor doi termeni din titlu redă deopotrivă interesul autorului, şi nu numai, pentru tema libertăţii, cât şi riscul banalizării acesteia atât timp cât libertatea în loc să reprezinte un drum spre tine însuţi sau spre ceilalţi este redusă la un simplu termen propagandistic, fără conţinut.
David Ilina îşi scrie eseurile cu atenţia şi ironia observatorului moral. Moraliştii veritabili, de la Socrate până la Montaigne, Kierkegaard sau Sartre, utilizează ironia aproape organic. În „medicina morală” de sorginte filosofică, un zâmbet valorează mai mult decât o lacrimă.
Cele trei diviziuni ale cărţii şi titlurile acestora – „Frumoasă este viaţa la hipodrom la Băneasa”, „Cu adevărul în proţap”, „Rău de gură” – trădează destul de bine pista ironică, deşi unele dintre eseuri, prin conţinut, redau probleme de filosofie politică („Invitaţie la tangou”), teoria cunoaşterii („Ce ştim”) sau metafizică („Oameni şi bagaje”).
În „Oameni şi bagaje”, de exemplu, autorul porneşte de la pretextul călătoriei spaţiale pentru a ajunge, de fapt, la tema călătoriei existenţiale, legând-o în mod ironic de tema „bagajelor”: „Pornesc la drum luând în serios teza lui Jacques Attali: pentru om condiţia de nomad e mai relevantă decât cea de sedentar. Nestatornicia omului, atât de hulită de moralişti, poate lua şi forme pozitive, benefice. […] Indiferent că e vorba de migraţie, de expediţie războinică, de explorarea unor teritorii noi, de călătoria de plăcere sau de banala navetă între casă şi locul de muncă, ceva anume e obligatoriu prezent în dotarea lui homo viator: bagajele”. Pretextul bagajelor îi oferă lui David Ilina ocazia să simuleze o fenomenologie a acestora ca să ajungă în cele din urmă la o constatare cu iz existenţial: „La modul general, bagajele sunt legate de ceva de care numai omul este capabil: plecarea în lume, fie ea voită sau silită. Plecarea ca opţiune personală sau osândă, ca libertate sau blestem, născută din dor de ducă sau… Ar fi multe de spus. Momentan, mă opresc aici. Îngăduiţi-mi să-mi iau (provizoriu) catrafusele”.
