Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că nu a ştiut niciodată cu ce a fost adus în ţară Nicolae Popa, iar dacă se probează că Laura Codruţa Kovesi a cerut bani de la Sebastian Ghiţă pentru extrădare, atunci va trebui să răspundă.
“Niciodată nu m-a interesat cu ce vine (n.r.: Popa). Am aflat în dezbaterea publică. Pentru mine era important ca justiţia să se înfăptuiască, în rest erau detalii cu ce vine”, a declarat Traian Băsescu, la România TV.
Băsescu afirmă că fostul procuror şef al DNA trebuie să răspundă dacă se demonstrează că a luat bani de la Sebastian Ghiţă.
“Am aflat că ea fost o operaţiune de imagine pentru mine, de la Chiriaci şi Abrahami. Ţineam aşa mult la imaginea mea că am anunţat reduceri de salarii cu câteva luni înainte. Cred că a fost o suprapunere de activităţi, nu vreau să o acopăr (n.r.: pe Kovesi). Dacă se probează că a cerut bani de la Ghiţă, a făcut cea mai mare eroare şi va trebui să răspundă”, a mai spus fostul preşedinte.
Acest a mai spus că din 2010 era „mare tandreţe” între Kovesi şi Ghiţă, dacă se duceau de două ori pe săptămână la întâlniri la K2, alături de Florian Coldea şi George Maior.
„Dacă i-a cerut bani lui Ghiţă să răspundă, că nu era treaba lui Ghiţă să finanţeze aducerea lui Popa din Indonezia. Dacă atâta a dus-o mintea. Cum să te ducă mintea, că daţi-vă seama, Ghiţă în 2011 nu era parlamentar. Deci ar fi apelat la un om de afaceri. Asta trebuie legată cu declaraţia lui Ghiţă că din 2010 se vedea de două ori pe săptămână cu Coldea, Maior în K 2. Deci din 2010 era mare tandreţe. Cea mai mare greşeală pe care o face doamna Kovesi e că nu se duce să vorbească cu procurorul, să îi explice”, a explicat Băsescu.
Caricatura de Mihai Matei pentru www.argesplus.ro


