Cand nu ai viziune politica, bunul simt te obliga sa ai macar dictie, pentru ca oamenii sa inteleaga ce spui fara a fi nevoie de un translator sau de subtitrari, cand esti la tv.Este si cazul ratatului politician Robert Cazanciuc care o tinea aseara la Antena 3 ca PSD trebuie sa mearga pe un candidat propriu la prezidentiale, pentru ca e “locomotiva”!Robert Cazanciuc a fost întrebat de jurnalişti dacă există riscul ca Partidul Social Democrat să nu intre în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale dacă nu va avea un candidat comun cu ALDE.
“Nu cred că cineva se gândeşte în mod serios că PSD nu ar putea intra în turul doi. Cu siguranţă PSD va intra în turul doi ca să câştige alegerile prezidenţiale. Nu împiedică nimeni ALDE să vină împreună cu PSD într-un proiect comun. Dar evident că partidul va trebui să aibă prima opţiune. Dincolo de profilul candidatului – cine ar putea să-l înfrângă pe actualul preşedinte – e vorba şi de o noţiune de aritmetică aici. Cine e ‘locomotiva’ într-un asemenea proiect? ‘Locomotiva’ nu poate fi decât PSD”, a spus Cazanciuc, la Senat, conform agerpres.ro.
În opinia sa, premierul Viorica Dăncilă are calităţile necesare să-l înfrângă pe Iohannis la alegerile prezidenţiale, fiind “un om decent şi de bună credinţă”.
“Nouă ne trebuie un candidat care să-l bată pe actualul preşedinte – un profil destul de rigid, fără foarte multă empatie. Noi avem nevoie de un candidat autentic, pe care oamenii să-l simtă sincer, onest, o relaţie directă. Doamna Dăncilă poate să fie un candidat autentic. Adică nu îţi trebuie un sondaj de opinie sofisticat ca să vezi că doamna prim-ministru este un om decent, de bună credinţă, care şi-a intrat foarte bine în rolul de prim-ministru şi mai ales de preşedinte al partidului. Poate fi un candidat autentic de care partidul are nevoie”, a declarat Cazanciuc, dar nu stim cati telespectatori chiar au inteles ce spune.Cat despre candidatura Veoricai, vom rade copios chiar fara translator.
Caricatura de Mihai Matei pentru www.argesplus.ro