
FC Argeş speră să obţină mâine un rezultat bun la Mioveni, în confruntarea cu galben-verzii din Liga a II-a. Iordan Eftimie, tehnicianul piteştean, care a antrenat şi adversarul de mâine, spune că elevii săi au capacitatea de a-şi lua revanşa pentru acel 0-1 din tur, din Trivale. Confruntarea dintre cele două va avea loc de la ora 18 şi va fi transmisă pe DolceSport şi Absolut TV, televiziune locală din judeţul nostru.
Eftimie, încrezător în elevii săi

„Grecul”, Iordan Eftimie, este destul de optimist şi spune că este convins că băieţii vor părăsi terenul cu capul sus, indiferent de rezultat. Acesta a stat pe banca tehnică a celor de la CS Mioveni până la finalul turului de campionat în ediţia precedentă din Liga a II-a „Va fi un joc destul de dificil, aşa cum au fost majoritatea acestor partide din acest retur de campionat. Nu ne va fi deloc uşor, mai ales că cei de acolo au un obiectiv clar şi anume promovarea. Cu toate acestea, nici ei nu vin după un rezultat prea bun, pierzând două puncte la Arad, dar este o diferenţă de planuri, de obiective între cele două grupări, măcar în acest moment. Cu toate acestea, eu am mare încredere că putem obţine un rezultat pozitiv şi ne putem întoarce cu punct sau puncte de acolo. Eu cunosc majoritatea jucătorilor echipei din Mioveni, pentru că am antrenat o bună perioadă de timp acolo. Eu chiar cunosc majoritatea jucătorilor de acolo, cam 99% dintre ei îi cunosc. Eu pot să spun că au jucători foarte buni, au nişte jucători talentaţi şi în atac, care pot decide până la urmă învingătoarea, dar eu sper să facem un meci bun şi să obţinem un rezultat pe măsură. Eu sunt de părere că, cu jucătorii care au venit în această pauză competiţională, ei şi-au cam luat ţeapă”, a declarat antrenorul echipei FC Argeş, Iordan Eftimie.

De la FC Argeş va lipsi doar Mirel Bolboaşă „indisponibil din motive disciplinare”. Acesta a fost exclus din lot înaintea partidei cu ACU Arad, pentru că nu a vrut să predea telefonul mobil în cantonamentul echipei. Cornel Penescu a luat decizia ca acesta să se pregătească alături de copiii şi juniorii clubului, exilându-l pe perioadă nedeterninată. Înlocuitorul său, este Fundulea, un portar de 21 de ani, despre care Iordn Eftimie a recunoscut că este sub valoarea lui Mirel. De altfel, câţiva dintre liderii de galerie ai alb-violeţilor au fost la antrenamentul de acum o oră al echipei şi au afişat un banner pentru susţinerea acestuia. Mai mult, aceştia i-au ironizat pe jucători şi antrenori întrebându-i cu cât vor pierde mâine, fiind convinşi că rezultatul partidei este deja stabilit în favoarea celor de la Mioveni. Deşi a fost chemată paza stadionului, suporterii plecaseră de multă vreme.
Foto: Mihai Neacşu


