La doar 16 ani, fiul unui procuror de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Piteşti, Liana Iudit Armbruster, a suferit un grav accident de motocicletă, chiar în curtea fabricii Armcomp, deţinută de tatăl băiatului. Adolescentul se zbate între viaţă şi moarte, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti, funcţiile vitale fiindu-i susţinute doar de aparate.
Accidentat în curtea firmei Armcomp
Nu ieşea pe drumurile publice cu motorul pentru că avea doar 16 ani însă a ieşit să facă doar câteva ture prin curtea fabricii tatălui său. Purta cască, iar pericole păreau să nu existe, mai ales într-un spaţiu restrâns, unde nu circulau alte maşini şi nici nu existau multe obstacole. Totuşi, soarta a lovit crunt, iar băiatul procurorului de la DIICOT, Serviciul Teritorial Piteşti, Liana Iudit Armbruster, şi al lui Vali Armbruster, cel care deţine firma Armcomp, din Budeasa, a căzut şi s-a izbit cu capul de un stâlp. Tragicul accident s-a petrecut în seara zilei de 29 august. Imediat după producerea accidentului au fost alertate serviciile de urgenţă, tânărul a fost dus în stare de inconştienţă la Spitalul de Pediatrie din Piteşti şi de aici direct la Bucureşti. Se pare că băiatul a avut cască tot timpul, s-a plimbat puţin cu motocicleta, apoi, exact când să plece acasă a mai vrut să dea o tură prin curte, pe motor. Atunci nu a mai luat casca, iar nenorocirea a venit într-o clipă.
Intubat pentru a fi ţinut în viaţă
Tânărul a fost trimit la Bucureşti în stare gravă, acum practic fiind ţinut în viaţă de aparate. „Pacientul a fost trimis la Bucureşti de urgenţă, avea hemoragie subarahnoidiană şi era în stare foarte gravă. Din câte ştim se află în comă, intubat pentru a fi ţinut în viaţă. Avea un traumatism cerebral foarte grav, aproape că i se vedea creierul”, spune medicul Eduard Morlova, de la Urgenţe, Spitalul de Pediatrie din Piteşti. Se pare că pentru al transporta mai repede la Bucureşti pe adolescent s-a solicitat chiar un elicopter SMURD, însă acesta era deja plecat la un alt caz. Poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti sunt alături de magistrat şi se roagă pentru ca starea copilul să se îmbunătăţească.


