Este director al Muzeului Municipal de Istorie din Curtea de Argeş de ani buni, dar şi foarte pasionat de arhitectură. După programul de lucru de la muzeu, merge acasă şi se apucă de proiectări, până târziu în noapte.
A proiectat două treimi din clădirile noi din oraş
De peste 40 de ani se ocupă de acest segment de activitate, mai exact face proiecte de arhitectură. Chiar dacă postul pe care îl ocupă acum nu are legătură cu marea lui pasiune, îşi îndeplineşte sarcinile de serviciu cu succes şi reuşeşte să-şi facă timp pentru proiectări. Din 1971 şi până acum a proiectat aproape două treimi din clădirile construite în Curtea de Argeş. „Cred că două treimi din clădirile din oraş sunt proiectate de mine. Arhitectura este şi a rămas marea mea pasiune, iar după ora 16, când termin programul la muzeu, merg acasă şi mă apuc de proiectări. Lucrez în fiecare zi, până târziu noaptea”, spune Florin Scărlătescu, directorul Muzeului Municipal de Istorie din Curtea de Argeş.
Primăria nouă e „opera” directorului muzeului
Curtea de Argeş este un oraş care păstrează un puternic iz istoric, cu multe construcţii vechi, tocmai de aceea tendinţele în arhitectură sunt un pic aparte. „La Curtea de Argeş nu se poate vorbi foarte mult de noi tendinţe în arhitectură, pentru că este un oraş cu multe clădiri istorice şi trebuie păstrat acest aer al trecutului”, spune Florin Scărlătescu. Una dintre clădirile proiectate de el de care este foarte mândru este chiar primăria cea nouă. „De asemenea, un alt proiect realizat de mine este cel după care au fost construite cele zece blocuri ANL din Curtea de Argeş, care sunt un alt fel de apartamente decât cele clasice, de la bloc”, spune directorul arhitect.
De la proiectări… la iarbă verde
Chiar dacă este mai tot timpul ocupat fie cu muncile de director, fie cu proiectele la care lucrează, Florin Scărlătescu mai găseşte şi câteva „portiţe” de scăpat la iarbă verde, la un grătar, la aer curat, de munte. „Vara îmi place să ies la iarbă verde, undeva la munte, să mă relaxez şi să fac un grătar, împreună cu familia”, spune directorul.



