Muzică, voie bună, produse tradiţionale româneşti, degustări de vinuri ale unor cunoscute case, plus multe surprize, de toate acestea vor avea parte cetăţenii din Câmpulung, în cadrul evenimentului „Toamna musceleană”, organizat de Fundaţia „Solidaritatea creştină”, al cărei preşedinte este senatorul Mircea Andrei, iar membru fondator este Dorin Falcă. Eveniment va avea loc în Piaţa Centrală, din Câmpulung, pe 15 octombrie, şi vor participa artişti consacraţi ai muzicii populare: Cristina Turcu Preda, Nicu Paleru, Nineta Popa, Violeta Constantin şi mulţi alţii. Prezentatoarea festivalului va fi chiar Miss fata de la ţară 2010, frumoasa Alina Neacşu.
Fundaţia lui Mircea Andrei organizează „Toamna Musceleană”
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Niciun comentariu



