La Piteşti, cu ocazia Campionatelor Balcanice de atletism a fost prezentă şi şefa sportului românesc. Fosta mare campioană Gabriela Szabo s-a declarat extrem de încântată de baza pe care municipalitatea a construit-o, cu mari eforturi, într-un timp atât de scrut. Minisitrul de resort a declarat că va sprijini în continuare iniţiativele edilului Tudor Pendiuc, cel care doreşte şi o nouă sală polivalentă în municipiu. “Mă bucur că, după o pauză de 12 ani, România organizează o Balcaniadă de atletism. Trebuie să felicit Primăria din Pitești pentru acesta și pentru minunata bază sportivă de aici, terminată într-un timp atât de scurt. De asemenea, le doresc sportivilor mult succes, să-și facă baremurile cât mai mulți și, dacă sunt deja 20 cu baremurile deja obținute, măcar 3 sau 4 dintre ei să câștige o medalie la Europenele de la Zurich. Mă bucur că și MTS a putut să se implice în aceste Campionate, contribuind cu 150.000 lei. Un punct foarte important în strategia MTS este să organizeze cât mai multe competiții interne și internaționale . Toate campionatele naționale sunt susținute sută la sută de MTS. Din bugetul de excelență alocat am putut susține competiții precum Campionatele Europene de box feminin sau această Balcaniadă de atletism. E necesar ca oameni să afle că şi Guvernul se implică în susținerea sportului. Nu e politică, este simpla realitate”, a declarat ministrul Tineretului și Sportului.
De altfel minsitrul Gabriela Szabo a fost prezent la Piteşti recent pentru a superviza modul în care s-au efectuat lucrările la această pistă de atletism. Este foarte probabil ca oraşul nostru să devină în anii următori un Centru de Excelenţă pentru atleţii români.
Foto: Mihai Neacsu