Este vorba despre prototipul Saur 2, produs la fabrica din cadrul Uzinei Automecanice Moreni.
„Am ales din nou Piteștiul pentru a testa prototipul pentru că în urmă cu doi ani am testat prototipul Saur 1, deci cunoșteam zona, care este și foarte aproape de uzina noastră. Acest model aduce un plus de siguranță, era nevoie de el”, a spus Cornel Dima, directorul general al Uzinei Automecanica Moreni. Deși este dotat cu aparatură de ultimă generație, acest tip de transportor este cel mai ieftin din lume, urmând ca Armata Română să-l achiziționeze atunci când va considera de cuviință. De asemenea, modelul poate fi comercializat și în străinătate.
Cutie automată cu şapte voteze
Reprezentanții uzinei au declarat că pe lângă nivelul ridicat de securitate, SAUR 2 este mai confortabil, ergonomic și are cutie automată în șapte viteze. El poate face față minelor de până la șase kilograme și gloanțelor de calibrul 7,62 de milimetri. Automecanica Moreni este singura companie din România care produce transportoare blindate. Societatea a fost înființată în 1968, producând transportoare blindate amfibii pe roți cu tracțiune 4×4, 6×6 și 8×8. Până în anul 2007, compania a produs 13.000 astfel de vehicule.









