Două femei au fost rănite, una dintre ele ajungând la Spitalul Județean, în urma unui accident rutier petrecut în această seară în cartierul piteștean Trivale.
Cele două femei se aflau într-un autoturism Ford Fiesta. Pe strada Smeurei din cartierul Trivale, în zona ștrandului, mașina a fost lovită, puternic, în spate de către un autoturism Mercedes, Fordul fiind proiectat într-un stâlp, care a fost rupt.
Imediat după accident, Mercedesul a dispărut rapid de la fața locului, existând zvonul că la volanul acestuia s-ar fi aflat patronul unui cunoscut pub piteștean.
Șoferița a ajuns la spital, iar colega sa a primit îngrijiri la fața locului. În urma ruperii stâlpului, o bună parte din cartierul Trivale nu este legat la Internet și la cablul TV.


