România traversează una dintre cele mai tulburi perioade politice din ultimii ani, iar în centrul furtunii se află un executiv care, potrivit unor voci autorizate din mediul academic, funcționează într-o zonă gri periculoasă: între interimat prelungit și vid de legitimitate.
De două luni, țara este condusă de un guvern interimar, rezultat al unui blocaj politic total între principalele partide. Negocierile pentru refacerea unei majorități s-au transformat într-un joc de orgolii, iar discursurile liderilor politici au îngropat orice șansă reală de compromis. În acest peisaj, cabinetul condus de Ilie Bolojan nu mai pare o soluție de avarie, ci o anomalie care riscă să devină normă.
Problema nu este doar una politică, ci profund constituțională.
Politologul Andrei Țăranu atrage atenția asupra unei realități ignorate deliberat în spațiul public: mai mulți miniștri interimari au depășit termenul legal de 45 de zile prevăzut de Constituție. Cu alte cuvinte, oameni care nu mai au acoperire legală continuă să ia decizii, să semneze acte și să influențeze politici publice.
Această situație ridică o întrebare incomodă: mai putem vorbi despre un guvern legitim?
Când interimatul devine permanent, iar regulile sunt tratate ca simple recomandări, statul de drept începe să se fisureze. Nu mai este vorba despre o criză politică obișnuită, ci despre o criză de funcționare a instituțiilor.
În paralel, scena politică oferă un spectacol al rigidității. PSD impune condiții maximale, PNL refuză dialogul, USR se retrage din joc, iar UDMR pasează responsabilitatea către președinte. Fiecare partid joacă la „totul sau nimic”, în timp ce guvernarea rămâne suspendată într-un interimat fără orizont.
În acest context, acuzațiile privind presupuse înțelegeri obscure între PNL și AUR par mai degrabă muniție de campanie decât realitate politică. Problema reală nu este cine ține guvernul în viață, ci faptul că acesta continuă să funcționeze în afara limitelor constituționale.
Singura ieșire din impas pare a fi reluarea procedurii constituționale: o nouă nominalizare de premier, chiar și cu riscul unui nou eșec în Parlament. Este un pas necesar pentru a debloca mecanismul democratic și pentru a readuce legitimitatea în centrul guvernării.
Până atunci, România rămâne captivă într-un paradox periculos: un guvern care există, dar a cărui legitimitate este tot mai contestată. Iar într-un stat democratic, aceasta nu este doar o problemă juridică, ci un semnal de alarmă major.
Pentru că, atunci când legea devine opțională pentru cei care o aplică, întreaga construcție a statului începe să se clatine.
