Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranţilor irlandezi din Statele Unite ale Americii. Halloweenul este sărbătorit în noaptea de 31 octombrie, deşi în unele ţări data sărbătorii variază – de exemplu, în Suedia este sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie. Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows’ Even, numele sărbătorii creştine a tuturor sfinţilor, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în ţările unde predomină creştinismul occidental – catolic şi protestant, deoarece, în aceste culte creştine, ziua tuturor sfinţilor este sărbătorită pe 1 noiembrie.
Sărbătoarea pe care o cunoaştem sub numele de Halloween a fost influenţată, de-a lungul secolelor, de numeroase culturi. În Imperiul Roman era Ziua Pomona, la celtici era festivalul Samhain, iar la creştini Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor.
Istoricul Nicholas Rogers, care a explorat originile Halloweenului, observă că în timp ce „unii folclorişti i-au detectat originile în sărbătoarea romană a Pomonei, zeiţa fructelor şi seminţelor, sau în festivalul morţilor denumit Parentalia, sărbătoarea este cel mai frecvent legată de festivalul celtic Samhain, scris iniţial Samuin”. Numele provine din irlandeza veche şi înseamnă „sfârşitul verii”.
Festivalul Samhain sărbătoreşte sfârşitul „jumătăţii luminoase” a anului şi începutul „jumătăţii întunecate”, şi este uneori considerat a fi „Anul Nou Celtic”.
Vechii celţi credeau că graniţa dintre lumea aceasta şi cea de dincolo se slăbeşte în ziua de Samhain, permiţând spiritelor, bune sau rele, să o traverseze. La 31 octombrie, după ce toate câmpurile erau recoltate şi depozitate, toate focurile erau stinse. Druizii, preoţii celţilor, se întâlneau pe o culme din pădurea de stejari – stejarii erau consideraţi copaci sacri. Druizii erau cei care aprindeau noile focuri, făcând sacrificii de bucate şi animale.
În timp ce druizii executau dansuri rituale în jurul noilor focuri, sezonul soarelui trecea, iar sezonul întunericului începea. Când se făcea dimineaţă, druizii dăruiau o torţă aprinsă în noile focuri fiecărei familii, cu care acestea urmau să-şi aprindă focurile în gospodarii. Aceste focuri erau menite să încălzească casele şi să le ocrotească de spiritele întunericului.
Astfel strămoşii familiei erau cinstiţi şi invitaţi acasă, în timp ce spiritele rele erau gonite. Se crede că nevoia de a îndepărta spiritele rele a dus la purtatul de costume şi măşti. Ei îndepărtau spiritele rele deghizându-se ei înşişi în spirit rău pentru a le evita. În Scoţia, rolul spiritelor era jucat de tineri îmbrăcaţi în alb cu feţele mascate sau înnegrite. Samhain era o vreme când se făceau provizii de iarnă şi se tăiau animalele pentru a păstra carnea peste iarnă. Focurile de tabără jucau şi ele un rol în festivităţi. Toate celelalte focuri erau aprinse de la focul cel mare. Oasele animalelor tăiate erau şi ele aruncate în foc. Uneori se aprindeau două focuri unul lângă altul, iar oamenii şi animalele treceau printre ele ca ritual de purificare.
Sărbătoarea dura timp de trei zile. Numeroşi oameni participau îmbrăcaţi în costume făcute din piei şi oase de animale. Fiind vorba de sfârşitul verii, de Samhain se organiza şi un fel de sărbătoare a recoltei, celţii aducând ofrande zeilor.
Anumiţi membri ai comunităţii aveau sarcina de a merge din poartă-n poartă, strigând donaţii sub formă de mâncare pentru a-i mulţumi pe zei, o variantă antică a cunoscutului obicei de a merge de Halloween pe la casele oamenilor cu „ne daţi ori nu ne daţi”.
Următoarea influenţă a apărut odată cu răspândirea noii religii creştine în Europa. În anul 835, Biserica Romano-Catolică a transformat ziua de 1 noiembrie într-o sărbătoare creştină, care o celebrează toţi sfinţii. Aceasta era Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, sau Hallowmas, sau All Hallows.
Numele de „Halloween” şi multe dintre tradiţiile actuale provin din perioada veche engleză
Simbolurile şi obiectele artizanale asociate Halloweenului s-a dezvoltat în timp. De exemplu, sculptarea de jack-o’-lantern (Lanterna lui Jack) provine din obiceiul de Ziua Tuturor Sfinţilor de modelare a unor felinare din napi pentru luminarea sufletelor din purgatoriu. Napul era folosit tradiţional de Halloween în Irlanda şi Scoţia, dar imigranţii veniţi în America de Nord au folosit dovleacul indigen, care erau mai uşor accesibili şi mai mari – fiind mai uşor de modelat decât napii. Tradiţia americană de modelare a dovlecilor este atestată de la 1837 şi a fost asociată iniţial cu vremea recoltei, nefiind specifică Halloweenului decât spre sfârşitul secolului al XIX-lea.
Obiceiul „lanternei lui Jack” vine din folclorul irlandez. Aşa cum spune legenda, un bărbat pe nume Jack, care era cunoscut ca un beţiv şi glumeţ, l-a păcălit pe Satana să urce într-un copac. Apoi Jack a săpat în trunchiul copacului o cruce, astfel Satana rămânând prins în copac.
Jack a făcut o înţelegere cu Satana: dacă nu-l mai ispiteşte niciodată, îi promite că îl lasă să coboare din copac. Aşa cum spune povestirea, după ce Jack a murit, nu a fost primit in Rai din cauza felului său de a trata lucrurile, dar nu a fost primit nici in Iad deoarece l-a păcălit pe Satana. În schimb, Satana i-a dat un singur tăciune care să-i lumineze drumul prin întunericul rece. El a pus tăciunele într-un nap pentru a-l putea ţine aprins mai mult timp.
