Vineri, 21 octombrie 2016, a avut loc la Clubul Calderon din București evenimentul ocazionat de lansarea ultimelor două cărți ale scriitorului Mihail Soare (dintr-un număr de nouă) : volumul al doilea al „Tălmăcirilor politicale” (eseuri politice) și volumul de versuri „Iubirea ca o sârmă ghimpată”. Volumul al doilea din „Tălmăciri politicale” adună editoriale și alte articole de opinie, publicate pe diverse site-uri (agero-stuttgart.de, zevzecipeveci.com, argesplus.ro) în perioada iulie 2015 – iunie 2016, fiind o frescă interpretată cu originalitate, umor, dar și cu gravitate, a politicii dâmbovițene dătătoare de neajunsuri.
La lansare au vorbit elogios despre autor criticii Emil Lungeanu, Aureliu Goci, Victor Atanasiu și Florentin Popescu, dar și scriitorul Răzvan Nicula, toți aceștia remarcând originalitatea pe alocuri șocantă, extraordinara erudiție, inventivitatea, apreciind totodată și prolificitatea ieșită din comun, versatilitatea neobișnuită, Mihail Soare abordând genuri diferite cu aceeași virtuozitate de magician (aprecierea lui Emil Lungeanu). Florentin Popescu preciza în discursul său că Mihail Soare este un remarcabil scriitor care posedă o operă foarte bine conturată, definită potrivit tuturor exigențelor critice, extrem de valoroasă, fiind un autor unicat în peisajul literaturii române contemporane, neputându-i-se lipi eticheta niciunei apartenențe la vreun curent literar. În același context, făcând referire la ceea ce spunea Hugo despre Baudelaire, Emil Lungeanu în socotea pe Mihail Soare „neasemenea”.
În excelenta sa prefață a volumului de versuri, scriitoarea Eliza Roha spune : „Poetul (desigur, cel cu antecedentele din Sfântul Cutare), personajul principal și subînțeles, se dovedește a fi un răzvrătit de geniu, inadaptabilul imposibil de strunit, care ne demonstrează că poezia este o stare, un inefabil de deasupra cuvintelor, dar și din esența lor, care potrivite într-un anume fel, în afara regulilor, creează sensuri de necrezut și de negândit.(…) Metafore fascinante și jocuri poetice năucitoare prin originalitate (dar o originalitate ce derivă dintr-un firesc altfel, fără pic de ostentație, cum remarca cineva într-o inspirată recenzie), expresive, când ludice, de o semeție disimulat involuntară, definiții insolite, ironie amară, autoironie, o iscusință scânteietoare încât induce voit ideea că simte cu inteligența și nu cu inima (însă diafanul sufletescului este omniprezent, țesând și întrețesând), cu privirea pornită dinăuntru spre dinafară, fiecare către cerul său, altfel văzut decât ceilalți: „(…) fiecare avea cerul lui, asta mi-a fost clar de la început/ un dat cum e trupul, ochii sau moartea”(…) (Amintiri din viața de apoi).(…) Mihail Soare ne poartă cu dezinvoltură și inteligență prin meandrele poeziei sale folosind un limbaj eliberat din chingile tradiționalului liric lăsând cititorului porți deschise către înțelegeri diferit-personale, un limbaj variat (Emil Lungeanu îl numea „lexicalist”), de o bogăție rarisimă, alcătuit din cuvinte uzuale, unele argotice, cuvinte rare, neaoșe, arhaisme, altele inventate, alăturări și figuri de stil neașteptate, sugestive (adevărate „mihailisme”- vorba lui Șerban Codrin) prefăcând poezia sa într-o splendidă nebunie zburătoare de la un univers de gândire și simțire la altul. Poemele sale – un strigăt cutezător și disperat – deschid orizonturi neobișnuite, cu aripi, ce ridică vertiginos plămada cuvântului spre înălțimile tumultuoase ale unui alt cer literar, accesibil doar celor aleși.”
