O ZI GREA!
Deşi aveţi o zi grea, cu probleme importante de rezolvat, reuşiţi să vă concentraţi şi să fiţi eficient. Faptul că nu staţi prea bine cu banii, nu face decât să vă ambiţioneze. Veştile pe care le primiţi încă de dimineaţă, se referă la noi posibilităţi de câştig, numai că nu sunteţi pe deplin refăcut. Mai aveţi nevoie de o mică pauză
SUNTETI SUFLETUL PETRECERII!
Sunteţi extrem de agreabil şi jovial. Optimismul de care daţi dovadă îi cuprinde pe toţi cei cu care aveţi de-a face. În dragoste, lăsaţi curiozitatea deoparte. Aveţi suficient timp de gândire pentru a nu acţiona în grabă. Deciziile de acum sunt mult prea importante pentru viitor, pentru a le pune imediat în practică.
DE LA BARFA LA CEARTA E DOAR UN PAS!
Bârfele sunt la ordinea zilei. O discuţie amicală se termină cu o critică greu de suportat, de care oricum sunteţi decis să nu ţineţi seama. Rudele vă cer socoteală pentru afirmaţiile pe care le-aţi făcut cu câteva zile în urmă. Este de preferat să vă cereţi scuze şi să nu încercaţi să le contraziceţi.
SUNTETI EXAGERAT DE PESIMIST!
Nu se întâmplă nimic grav, dar aveţi tendinţa să vedeţi totul în negru. Îi indispuneţi pe cei dragi, care încearcă să vă producă puţină bucurie. Sunteţi foarte suspicios şi nu vreţi să acordaţi celor care au greşit nici un fel de circumstanţe atenuante. Intervenţiile în favoarea acestora vă enervează şi mai tare.
UN PLAN MAI VECHI DEVINE DE ACTUALITATE!
Beneficiaţi de un tonus bun, chiar dacă totul vă iese încet şi greu. Pe la mijlocul zilei, veţi avea ocazia să vă puneţi în practică unul dintre planurile mai vechi. Fără să vreţi, faceţi afirmaţii care îi pot ofensa atât pe şefi, cât şi pe cei cu care întreţineţi relaţii amicale. Se profilează câştiguri mari şi invidii ale colegilor de breaslă..
POSIBILE REPROSURI
Vă agitaţi prea mult şi nu acordaţi suficientă atenţie situaţiilor cu care vă confruntaţi la locul de muncă. Unul dintre colegi vă va face câteva reproşuri. Comunicarea cu fiinţa iubită evoluează armonios, ceea ce vă ajută să realizaţi un echilibru psiho-afectiv. Veţi fi însă cam subiectivi şi ar fi bine să nu luaţi decizii importante..
VI SE SOLICITA AJUTORUL
Drumurile vă vor consuma o mare parte a zilei, dar veţi avea măcar satisfacţia de a fi putut rezolva o problemă importantă. Un prieten bolnav vă cere sprijinul. Dacă veţi reuşi să vă manifestaţi cu prudenţă şi să vă cenzuraţi pornirile impulsive, aţi putea realiza ceva deosebit. N-ar fi exclus să aveţi probleme legate de acte.
AVETI NEVOIE DE SPRIJINUL CUIVA!
Nu vă încăpăţânaţi să rezolvaţi singur toate problemele – un mic ajutor nu poate dăuna mândriei dvs. Sunteţi cam obosit şi nu reuşiţi să faceţi tot ce v-aţi propus. Din discuţiile cu prietenii aflaţi tot felul de zvonuri cărora nu ştiţi dacă să le daţi crezare. Orice informaţie care vă parvine trebuie verificată înainte de a fi folosită.
ALUNGATI GANDURILE NEGRE!
Risti sa te certi cu cei din familie. Cu toate acestea, esti dispus sa faci concesii si iti recunosti vina, atunci cand este cazul. Esti plin de energie, insa ai tendinta sa adopti o atitudine negativa. Gaseste ceva care sa-ti relaxeze mintea si trupul si care sa-ti alunge gandurile negre.
OFERTE CE PAR AVANTAJOASE!
Propunerile pe care le veţi primi astăzi sunt deosebit de ademenitoare, dar prudenţa vă îndeamnă să nu acţionaţi. Ţineţi cont de această avertizare. După amiază vă aşteaptă o mulţime de drumuri care vă vor încurca. Relaţia cu persoanele mai în vârstă vă este favorabilă dacă ascultaţi şi sfaturile lor.
DISCUTII TENSIONANTE!
În familia dvs. ar putea să apară unele discuţii care vor crea o stare de tensiune. Încercaţi, pe cât posibil, să mediaţi conflictul pentru a avea parte de o zi liniştită. Din păcate, faptul că aveţi tendinţa de a amesteca plăcerea cu afacerile vă va cauza o mare neplăcere astăzi, când veţi pierde ambele capitole.
INTRIGI SUBVERSIVE!
Se pare că unul dintre colegi, care nu vă iubeşte prea mult, încearcă să vă facă rău. Până la urmăm, veţi ieşi basma curată, dar nu vă va fi prea uşor. Reuşiţi să scăpaţi de încurcăturile financiare, ba chiar să-i ajutaţi şi pe cei care au apelat la dvs. Nu exageraţi făcând iar excese, deoarece veţi trece din nou printr-o criză.
ZODIE FAVORIZATA-FECIOARA
SE REINOADA VECHI PRIETENII!
Veţi relua legăturile de prietenie la care aţi renunţat cu puţin timp în urmă din cauza unor vorbe spuse la mânie. Amicii v-au ajutat întotdeauna şi vă cereţi scuze.