
Astăzi, de la filiala argeșeană a Partidului Conservator am primit un comunicat de presă referitor la refuzul unor state din Vestul Europei de a spune ,,Ja’’ în privința aderării României la spațiul Schengen:
,,Ca de obicei atunci când lucrurile nu merg bine, Traian Băsescu şi PDL caută ţapi ispăşitori în altă parte. Să vii acum să spui că eşecul aderării României la Spaţiul Schengen aparţine USL este o sfidare la adresa bunului simţ. O minciună specifică celor care au condus ţara spre dezastru atâta vreme.
Prima întrebare în acest caz este simplă: cine s-a aflat în fruntea statului român în ultimii 8 ani? Nu cumva Traian Băsescu? A doua întrebare: dacă eforturile făcute de regimul Băsescu pentru a integra România în Spaţiul Schengen au fost atât de mari şi fructuoase, cum se face că de 8 ani avem uşa închisă?
Răspunsurile sunt simple. Ele rezidă din comportamentul dictatorial al lui Traian Băsescu, din politica de pâră şi de minciună promovată de Băsescu şi de clica lui la Bruxelles. Vreme de 8 ani, Băsescu a mimat reforma, a mimat grija pentru interesul naţional, iar PDL i-a ţinut isonul şi rezultatele să văd acum.
USL se află de puţin timp la guvernare şi va încerca să repare răul făcut de guvernările Băsescu – Boc – Ungureanu. Este nevoie însă de timp, de eforturi susţinute în favoarea României şi ca bârfa şi „şopârlele” la „Înalta Poartă” a Uniunii Europene să înceteze. Altfel, niciun stat nu ne va crede că ne-am rezolvat întâi problemele interne pentru a putea să le facem faţă şi celor externe’’ declară președintele PC Argeș, Cornel Lazăr.


