Primarul din Pitești, Tudor Pendiuc, a fost dus la DNA București pentru audieri. Acolo a ajuns și fiica sa, care ar fi implicată în acest dosar.
Potrivit Mediafax, surse din rândul anchetatorilor spun că ancheta vizează faptul că în urmă cu mai mulţi ani Primăria Piteşti şi primarul Tudor Pendiuc ar fi susţinut şi realizat o asociere între SC Publitrans 2000 SA, firma Consiliului Local, şi două firme private – SC CNCD SA şi SC Girexim Universal SA -, asociere în baza căreia SC Publitrans SA se obliga să pună la dispoziție baza materială, respectiv clădiri şi terenuri, dar şi personal calificat, iar cele două firme ar fi urmat să pună la dispoziție 80 de autobuze pentru transport public deținute în proprietate, fapt prevăzut și în caietul de sarcini.
Potrivit surselor citate, asocierea dintre cele două firme nu a deţinut autobuzele, aşa cum prevedea caietul de sarcini, iar în aceste condiţii Comisia de evaluare a ofertelor din cadrul Primăriei Piteşti ar fi primit date false cu privire la deţinerea autobuzelor cu care asocierea CNCD SA – Girexim Universal SA trebuia să vină ca aport la această asociere.
Pentru a gira încheierea şi derularea contractului între firma Consiliului Local şi asocierea dintre cele două firme private, primarul Tudor Pendiuc ar fi primit de la administratorul celor două firme bani și bunuri, inclusiv o locuință într-un cartier rezidențial din Capitală, spun sursele judiciare citate.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de săvârșire, în perioada 2007 – 2014, a unor infracțiuni de corupţie și asimilate celor de corupție.
Astfel, potrivit unui comunicat DNA, procurorii desfășoară joi dimineață 18 percheziții domiciliare în locații situate în municipiile București, Pitești și localități învecinate acestora, dintre care una este sediul unei instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
Potrivit unor surse citate de Mediafax, percheziții au loc și la Primăria din Pitești, precum și la domiciliul primarului Tudor Pendiuc.
Potrivit surselor citate, dosarul vizează fapte de corupţie privind acordarea unor contracte de achiziţii publice mai multor firme, la care procurorii fac percheziţii. Unul dintre aceste contracte are legătură cu achiziţiile făcute de Regia de Transport Public Piteşti, privind cumpărarea mai multor autobuze.
Prejudicul estimat de procurori în această cauză ar fi de aproximativ un milion de euro.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.
Sursa: www.B1.ro