In urma cu putin timp, pompierii argeseni au primit o sesizare privind un incendiu izbucnit la un apartament în municipiul Pitești, cartierul Banat.
Au intervenit pompierii de la Detașamentul Pitești cu două autospeciale de stingere, o autoplatformă de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta într-o încăpere a imobilului situat la etajul patru al blocului și prezenta pericol de propagare la întreg apartamentul. În urma evenimentului, au ars mobilierul și diferite materiale combustibile.
Forțele de intervenție au evacuat 10 persoane de la etajele inferioare.
Nu au fost identificate victime.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este: foc deschis în spații închise.


