Seara trecută, Ion Mînzînă s-a aflat în studioul ArgesPlus, în cadrul emisiunii Ora Argeșului, pentru a-și prezenta ultimele acțiuni de campanie, precum și planurile sale pentru dezvoltarea județului Argeș. Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Argeș a fost concis, pe alocuri pragmatic, nepromițând telespectatorilor nimic din ceea ce nu se poate realiza în următorul mandat. La rândul său, colegul de platou, primarul Ionel Moloiu de la Hârsești, a dat dovadă de sinceritate, declarând că munca în administrație este una foarte grea, iar realizarea unor proiecte depinde nu numai de edil, ci și de birocrația atotcuprinzătoare din România. Înregistrarea emisiunii, mai jos:
Ion Mînzînă-realist, vizionar, profesionist
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești. Din anul 2023, urmează un program de Doctorat în Istoria Economiei Naționale!
Lasă un comentariu