Cinci preoţi au fost aduşi joi 14 februarie, de către poliţişti, la un proces care a avut loc la Curtea de Apel Argeş. Feţele bisericeşti au fost date în judecată de avocatul piteştean Mădalin Ciculescu din cauza unui motiv uluitor: nu au reuşit să-i scoată demonii din locuinţă, deşi au fost ţinute mai multe slujbe de sfeştanie. La ultimele două termene, preotii nu s-au prezentat deşi au fost citaţi. La primul termen, procurorul de sedinţă a cerut netrimiterea în judecată, dar Ciculescu a făcut recurs, astfel încât procesul a fost amânat pentru data de 14 februarie. Bărbatul a declarat că este bântuit şi că, după slujbele preoţilor, acum îi intră şi ciorile în casă noaptea. Acesta îi acuză pe reprezentanţii Bisericii că l-au stors de energie, ca nişte vampiri. Mai mult, avocatul spune că preotii i-au copiat, cu puterea minţii, cheile.
Avocatul Ciculescu a depus plângere penală luna trecută inclusive împotriva lui Constantin Calinic Argatu, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului. Bărbatul a apelat prima dată la cei din parohia sa, de la biserica din cartierul Gavana III, iar mai apoi la stareţul Schitului din Trivale, părintele Gherasim, dar şi la preotul paroh de la Mânastirea din Tutana.


