Un piteștean este nemulțumit de faptul că procesul civil în care are calitatea de pârât, alături de Primăria Pitești, este judecat de nimeni alta decât fina reclamantului Valerică Păun, om de afaceri care deține firma Cronos.
În luna aprilie a acestui an, pârâtul a obținut autorizația de reparație a unui imobil situat pe strada Egalității, numărul 4, din Pitești. Omul s-a apucat de lucrări, însă vecinul său, Valerică Păun a încercat să saboteze aceste lucrări, prin toate mijloacele legale și ilegale. Astfel, acesta a încercat să intimideze de nenumărate ori echipa de lucrători, a făcut plângeri la toate organele abilitate și neabilitate, plângeri nu aveau niciun fel de acoperire în fapte reale.
La începutul verii, văzând că nu poate opri aceste lucrări de reparație a imobilului existent, prin metode ,,clasice’’, adică pâra la diferite autorități, Valerică Păun l-a dat în judecată pe piteșteanul nostru, dar și pe Primăria Pitești, pentru a se sista lucrărilor, pe motivul existenței unui litigiu între cele două părți.
Paradoxal, și ,,cu totul întâmplător’’ dosarul a ajuns spre judecată la nimeni alta decât pe mâna judecătoarei Eros Marilena Elena, fina reclamantului Valerică Păun. Acesta, în urmă cu mai mulți ani, a cununat-o.
Ca urmare a acestui fapt, aceasta se află într-o situație de incompatibilitate, conform legislației românești. De aceea, piteșteanul nostru a făcut cerere de recuzare la Tribunalul Argeș, acolo unde se judecă procesul, dar a sesizat și organele abilitate cu verificarea acestor fapte.
În zilele următoare, vom reveni cu amănunte privind acest caz al justiției argeșene.


