Două duzini de jurnaliști argeșeni au lăsat, pentru câteva ore, reportofoanele, aparatele foto și camerele video pentru a participa la Cupa Presei la Darts, eveniment organizat de CS Darts Mioveni, în parteneriat cu primăria orașului. După lupte aprige, unele decise la un vârf de săgeată, câștigătorii și-au adjudecat cupele, medaliile, diplomele puse în joc, precum și aprecierea (sau invidia, că de, în presă se mai dau și coate) colegilor de breaslă.
La fete, locul I a fost adjudecat de Atena Jilavu, de la Ziarul de Muscel din Câmpulung, iar locul II de către Steluța Chiriță, de la Cotraataculargesului.ro. Locul III a fost împărțit de Marilena Zaharia (Antena 3) și colega noastră de la Argesplus.ro, Otilia Bercaru.
La masculin, locul I a fost adjudecat de Laurențiu Vlaicu (Radio Zu Pitești), care l-a învins pe ocupantul locului II, Constantin Mihai (Argesplus.ro), după trei reprize de joc. Locul 3 a fost împărțit de Silviu Constantin (Arges-stiri.ro) și de Alexandru Vlaicu (Atitudine în Argeș).